Exotic ski - Erciyes TURKEY

Pasiunea este pasiune și te poartă peste tot.

Am văzut-o de nenumărate ori pe toate platformele sociale și chiar nu mai are rost să le menționăm aici, dar suntem siguri că toți vă amintiți acele reel-uri sau poze în care decorul de iarnă este unul ideal, cu munți înzăpeziți, zăpadă cât casa, iar dintr-odată apare un rider care dă niște run-uri printr-o zăpadă uscată și rece, de rămâneam cu toții cu gurile căscate. Ei bine, știm că pe platformele sociale apar doar chestiile mișto, dar noi ne-am gândit că, dacă la alții se poate, de ce nu am putea și noi?! Am clipit un pic și ne-am revenit din starea de vis în care eram, pentru că tocmai văzusem un reel din Chamonix, Alaska, Whistler sau Andermatt, și ne-am reconectat la realitate.

Iarna venise deja și la noi, sărbătorile erau în toi, iar asta nu ne spunea decât un singur lucru: urma o aglomerație de neimaginat peste tot — pe drumuri, prin stațiuni, pe pârtii etc. Așa că am decis să ne lăsăm imaginația să ne poarte și pe noi către destinații de schi mai puțin accesibile nouă. De ce să merg până în Thassos să-și ia vărul gem de smochine? Nu mai bine mergem până în Erciyes, Turcia, să vedem cum se prezintă o stațiune de schi la turci? Sună un pic exotic, nu?

Let’s do this!

Am conceput o aventură destul de interesantă, zicem noi, combinând partea culturală și turistică cu cea de sport, iar rezultatul chiar a fost unul reușit. Ne-am gândit să profităm de zilele libere de la începutul anului și am plecat chiar pe 1 ianuarie, la prima oră a dimineții. Aveam deja aranjate cazări: o noapte „pit-stop” în Istanbul, trei nopți în Kayseri, iar pentru întoarcere am mai rezervat încă două nopți în Ankara și una în Edirne. Încă de la început a fost o alegere inspirată să plecăm pe 1 ianuarie, pentru că lucrările de la Ruse erau suspendate, prin graniță nu era aproape deloc trafic și, cu excepția a maximum 15 minute petrecute în vama turcească, putem spune că nu am pierdut deloc timp pe drum.

Dăm puțin filmul înainte până în momentul în care am ajuns în Erciyes, în stațiunea de schi că vorba aceea: turiști sunt mulți, dar pasionati de schi sau snowboard mai puțin, iar noi ne număram printre aceia. Ajunși la casele de bilete SURPRIZĂ: yok informații în engleză, yok angajați care să știe măcar un dram de engleză pentru a putea vinde bilete, iar noi ne uitam ca boii la poarta nouă. Fiind români și mega-descurcăreți, am scos rapid Google Translate-ul și alte aplicații de genul, am aruncat priviri stânga-dreapta și am identificat persoane care păreau să știe ceva engleză, iar odată identificate, le-am „stors” de informații.

Pe scurt: cam 100 RON pe zi pentru instalațiile de la turci. Dacă ești setat pe o zi de explorat stațiunea, într-un ritm lejer și sigur, astfel încât să te poți bucura de împrejurimi și de tot ce oferă muntele vulcanic Erciyes pe care se desfășoară stațiunea, 100 RON îți oferă 10 urcări, suficiente pentru un schior de nivel intermediar, mai ales dacă plănuiești și o pauză pentru a degusta niște rețete tradiționale turcești. Da, ați înțeles bine: în Erciyes nu există skipass-uri clasice, ci cartele cu urcări. Nu puncte, ci urcări — cu alte cuvinte, fiecare acces pe instalație este echivalentul unui punct, iar cartela de 100 RON includea 10 puncte. De menționat că, odată achiziționate, cartelele nu pot fi returnate sau rambursate, indiferent de motiv, iar o cartelă care nu mai funcționează corespunzător poate fi schimbată doar dacă se face dovada achiziției, deci chitanța trebuie păstrată. Ah, si se percepe și o taxă pentru emiterea cardului, care nu se rambursează :D

Care a fost impresia noastră generală?

Da, experiența merită trăită cel puțin o dată. Nu considerăm că sunt cu mult înaintea noastră; totuși, sunt înaintea noastră, însă fără să-i depășească pe bulgari. Mai multe pârtii, mai multe instalații, suficiente locuri unde poți mânca atât cu pretenții, cât și fără, o organizare ceva mai bună și parcă o orientare mai clară către client. Stațiunea în sine are trei zone destul de mari, desfășurate mai mult pe orizontală pe fețele muntelui Erciyes, lucru care, din punctul meu de vedere, este un mic minus, dar nu unul decisiv. Există multe pârtii roșii destul de solicitante, multe albastre menite să te ajute să tranzitezi zonele dintr-o parte în alta și înapoi, dar și câteva negre. Din păcate, din cauza zăpezii insuficiente și a vântului puternic care a bătut în zona de vârf (3917 m altitudine), nu am reușit să le încercăm, însă ca profil arătau foarte, foarte bine. De menționat că au și două pârtii cu certificare FIS 😄. Accesul în stațiune se face pe mai multe drumuri din Kayseri, unul dintre ele având chiar aspect de autostradă „românească”, cu două benzi pe sens și separator. Parcări sunt suficiente, atât gratuite, cât și cu plată (aproximativ 20 RON pe zi), și se găsesc locuri indiferent dacă ești matinal sau nu. Prima zonă care oferă acces pe munte și în care ne-am oprit și noi în prima zi a fost Hacilar Kapi (parcare gratuită), însă plecând de aici în explorarea stațiunii, am avut neplăcuta surpriză ca, la sfârșitul zilei, după apusul soarelui, pe drumul de întoarcere să se lase un frig pătrunzător, iar pentru a ajunge înapoi la parcare a trebuit să tranzităm două instalații care mergeau de parcă uitaseră să le bage în priză: SIRT și KARAKULAK, cea din urmă fiind și destul de lungă. A fost greu de îndurat!

A doua zi am încercat și al doilea punct de acces, Hisarcik Kapi — o zonă mai deschisă, mai largă, cu un spațiu de restaurante cu capacitate mare și o atmosferă plăcută, unde ne-am delectat cu ceaiuri calde și cu o rețetă specifică din Kayseri, numită Yalama (sau Yağlama), cunoscută și ca „turkish lasagna”.

Revenind la schi, da, ne-au plăcut pârtiile, dar nu atât de mult încât să revenim prea curând. Stațiunea este amenajată pe un munte vulcanic, care nu are un profil la fel de agresiv cum știm că sunt Carpații la noi, cu văi abrupte și pante înclinate. Pârtiile din Erciyes au un gradient destul de mic pe aproximativ 60–70% din lungimea lor. Începutul pârtiilor, în special al celor roșii, este destul de promițător, dar după maximum 100–150 de metri panta se domolește și ai posibilitatea să îți exersezi virajele carve pe toată lățimea pârtiilor, care, în general, este semnificativ mai mare decât la noi.

Freeride și off-piste se pot face cu siguranță și aici, din plin; de ski touring nici nu mai vorbim, pentru că, așa cum se vede și pe hartă, indiferent pe unde cobori, ajungi în cele din urmă în drumul de acces al stațiunii. Excepție fac zonele din extremități, care te pot păcăli și te pot duce ceva mai departe de stațiune. Cu un ghid certificat, poți avea parte de o experiență unică și aici. În rest, dacă ești pe cont propriu, te poți orienta vizual, dar trebuie să analizezi foarte bine riscurile pe care le implică acest tip de schi și să fii extrem de atent la stratul de zăpadă, pentru că dedesubt se află doar rocă vulcanică spartă, colțuroasă și foarte tăioasă. În cel mai rău caz, poți ajunge într-o văiugă care se termină cu o contrapantă, de unde va trebui să ieși pe cont propriu, motiv pentru care este indicat să ai echipamentul potrivit, ca să nu te chinui inutil și pentru mult timp.

Cu mai multe bune decât rele, cu mai multe bile albe decât negre, am fost plăcut suprinși de ce am găsit în cea mai mare stațiune de schi din Turcia, ne-am simțit bine, am schiat cu plăcere și ne-am simțit în siguranță, o experiență care ne-a deschis apetitul pentru a explora și alte locuri deoarece așa cum ne știți nouă nu prea ne place să mergem prin aceleși locuri.

See you soon, Turkey!