1. Avatarul lui rares

    Zapezile zapezilor

    Ninsorile au îngreunat circulația feroviară și rutieră vineri în sudul Austriei și au provocat întreruperi de curent electric, autoritățile avertizând că există riscuri foarte mari de avalanșe.

    În valea Gailtal situată în landul Carinthia, stratul de zăpadă care a căzut în ultimele 48 de ore a atins 102 centrimetri, un record pentru ultimii 80 de ani, potrivit centrului meteorologic austriac ZAMG. În valea Lesachtal, stratul de zăpadă a ajuns la 160 - 200 de centimetri, potrivit unor surse neoficiale.

    Vremea nefavorabilă a provocat închiderea drumurilor din landurile Carinthia și Tirol, printre care și a celor de acces spre două stațiuni de ski.

    Căile ferate austriece au anunțat suspendarea traficului feroviar între Villach și Udine (oraș din nord-vestul Italiei), iar funcționarea liniilor feroviare locale a fost întreruptă. Compania căilor ferate a apelat la armată pentru a păstra în stare de funcționare alte linii feroviare.

    Aproximativ 3.000 de locuințe au rămas fără curent electric, după ce cablurile s-au rupt sub greutatea zăpezii sau au fost smulse de copacii care au căzut.

    În Tirol a fost necesară intervenția pompierilor pentru a înlătura zăpada de pe acoperișurile caselor, care amenințau să se prăbușească. O masă de zăpadă cu o suprafață de 35 de metri a căzut de pe acoperișul unei clădiri, distrugând șase mașini. Incidentul nu s-a soldat însă cu nicio victimă.

    Autoritățile din valea Lesachtal, unde o avalanșă a provocat pagube materiale, dar nicio victimă, le-au cerut locuitorilor să înlăture zăpada de pe acoperișurile propriilor case.

    Școlile au rămas închise pentru a doua zi consecutiv în orașele Spittal și Hermagor din Carinthia.

    sursa: realitatea.net

  2. Avatarul lui TheGodmother
    se apropie si la noi?
    I'm gonna make you an offer you can't refuse.

  3. Avatarul lui omurau
    Poate s-a consumat toata zapada disponibila la ei si noua nu ne-a mai ramas nimic =))

  4. Avatarul lui LeGo1aS
    SA vina si la noi :d

  5. Avatarul lui alexoffroad
    "Greul" s-a varsat prin alte parti, se pare, la tura asta :-(
    Am prieteni care s-au dat in Saas Fee in peste 50 cm de powder, in Champex iarasi au rascolit in cca 75cm de powder - asa ca Elvetia nu se poate plange

    PS - desi acum (dum dim) se pare ca ninge si pe la noi pe la munte pe V PH
    "But I find holy redemption
    When I put this car in drive
    Roll the windows down and turn up the dial" Maren Morris

  6. Avatarul lui TheGodmother
    Citat Postat în original de omurau Vezi post
    Poate s-a consumat toata zapada disponibila la ei si noua nu ne-a mai ramas nimic =))
    baaai, nici sa nu glumim cu din astea
    I'm gonna make you an offer you can't refuse.

  7. Avatarul lui john_dude
    ...acolo mergem in ianuarie, insa incep sa ma intreb daca nu cumva o sa mergem "nerodati". Am prins pana acum doar 1 zi la Paltinis; recesiune fata de anu trecut si la zapada...



SEO by vBSEO