1. Avatarul lui popika

    Vom avea o iarna cu multa zapada

    Vom avea o iarna cu multa zapada
    2 Octombrie 2008 | Articol semnat de Alexandru Ionescu


    "Iarna vine de luna viitoare, atunci cand noaptea mercurul din termometre va scadea chiar sub minus 5 grade Celsius, in special in nordul si centrul tarii. Si cum nu putem vorbi despre iarna fara sa ne gandim automat la troiene de zapada, nici acest an nu va face exceptie de la regula, in special in ultima luna, atunci cand cei mici se vor putea bucura din plin de fulgii de nea.

    Copiii se vor putea bucura din plin de zapada in aceasta iarna


    Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), luna aceasta inca mai avem parte de o vreme calduroasa, cu maxime de până la 25 de grade Celsius, insa din noiembrie trebuie sa scoatem hainele groase de la naftalină, pentru ca da frigul peste noi.

    Octombrie: Temperaturile medii lunare vor fi apropiate de valorile normale, exceptand sudul si estul tarii, unde pot fi mai ridicate decat mediile multianuale. Cel mai cald va fi in sudul tarii, unde maximele vor depasi 25 de grade Celsius. In zonele nordice si centrale, in intervalele reci, minimele pot cobori sub limita de inghet.

    Noiembrie: Temperaturile maxime pot sa depaseasca 20 de grade Celsius, mai ales in sud. Cel mai frig va fi insa in nord si centru, unde mercurul din termometre poate cobori sub minus 5 grade. Cantitatile de precipitatii vor fi normale, iar la munte va fi lapovita si ninsoare.

    Decembrie: Luna cadourilor va fi normala din punct de vedere al precipitatiilor. Nu va lipsi zapada, care va fi excedentara in jumatatea de nord a tarii. Maximele vor fi de 15 grade Celsius, iar minimele vor cobori sub 10 grade Celsius."

    In final, SKIVIRUS.COM va astepata pe cati mai multi la schi!


    Sursa: libertatea.ro

    DON'T RIDE FASTER THAN YOUR GUARDIAN ANGEL CAN FLY!

  2. Avatarul lui LeGo1aS
    asa sa fie )

  3. Avatarul lui bogodan
    fiti seriosi.
    e randul anului cu mai putina zapada.
    din ce observ in ultimii ani iarna e serioasa doar din 2 in 2. si cum anul trecut a fost zapada, urmeaza...(Doamne da sa n-am dreptate!)
    acu is si eu ca mitica dragomir. o dau la plezneala si daca se nimereste sunt oracol

  4. Avatarul lui dragacatalin
    am auzit o si pe asta... meteorologia e precum loteria
    When Chuck Norris skis trees get out of his way.

  5. Avatarul lui pimpfr3ak
    zapada ? ! unde ? cand ? ... Zapada ? zapada ? zapada ? unde ???????????

    in munti tot o sa fie zapada ... relax

  6. Avatarul lui TheGodmother
    hm...eu sunt destul de sceptica, dar...MATANII, MATANII, MATANII....(prietenii stiu de ce...)
    I'm gonna make you an offer you can't refuse.

  7. Avatarul lui popika
    Daca voi va inchiouiti ca nu o sa avem zapada si v-a cucerit scepticismul.....mai bine lasati-i pe cei optimisi sa viseze....

    DON'T RIDE FASTER THAN YOUR GUARDIAN ANGEL CAN FLY!

  8. Avatarul lui TheGodmother
    sa viseze sau sa schieze? :P
    I'm gonna make you an offer you can't refuse.

  9. Avatarul lui popika
    sa vizeze la zapada pe ca sa o sa skieze:P
    tu ce te faci daca la iarna nu mai e zapada?

    DON'T RIDE FASTER THAN YOUR GUARDIAN ANGEL CAN FLY!

  10. Avatarul lui TheGodmother
    nici nu vreau sa ma gandesc la posibilitatea asta
    I'm gonna make you an offer you can't refuse.

  11. Avatarul lui bogodan
    ma uit pe camere la obertauern in austria, acolo a nins ceva(decembrie trecut era 250 cm zapada acolo), dar taaare ma tem ca la noi mi se adevereste progoza meteo de mai sus. n-are nimeni pile la Busu de la protv? sa spuna zapada?

  12. Avatarul lui pimpfr3ak
    Shu ! iar m-a prins prietena-mea acasa cu claparii in picioare !

  13. Avatarul lui popika
    Bai nu stiu ce sa zic....La Balea cica este zapada aproape de un metru (asa ziceau minciosii la TV) nu o fi un metru dar un 50-60cm de zapada tot or fi, acum ramane sa ne confirme oamenii nostrii de la munte

    DON'T RIDE FASTER THAN YOUR GUARDIAN ANGEL CAN FLY!

  14. Avatarul lui putzu
    doamne ajuta si la mai multa k sezonu asta vreau sa ma mut acolo
    GO BIG . . OR GO HOME . .

  15. Avatarul lui john_dude
    ...asa am auzit si eu ca e un metru, a nins toata noaptea; dar astia la tv aveau ceva filmat in primavara dupa cum arata!

Subiecte similare

    • Raspunsuri: 0
    Ultimul Mesaj
    01:06 05.01.2008
  1. Pregatiti pentru iarna

    De rares în forumul Vreme si Zapada
    20:32  
    • Raspunsuri: 0
    Ultimul Mesaj
    20:32 13.12.2007
  2. Concursurile de la Lake Louise (Canada) vor avea loc!

    De rares în forumul Evenimente internationale
    14:51  
    • Raspunsuri: 0
    Ultimul Mesaj
    14:51 18.11.2007


SEO by vBSEO