Septembrie 2009: Trei oameni, skivirusati, imprastiati prin Europa, se joaca fiecare cu globul lui de cristal in incercarea de a gasi o saptamana in care pot converge catre aceeasi destinatie.
1 ianuarie 2010: Numaratoarea inversa a inceput, fiecare dintre cei trei isi bifeaza pe calendar: “3 saptamani pana la St Anton”
22 ianuarie 2010: incepe drumul catre vacanta de ski. Virus-mobilul este de data asta masina lui Horizon. Care desi nu se poate numi o masina mica, si se lauda cu o capacitate de peste 500 de litri a portbagajului, pare sa fie depasita de situatie.
Horizon insa s-a jucat mult cu Tetris cand era mai mic, si atat el cat si Irbis calatoresc mult. De aici rezulta experienta multa cu aranjatul bagajelor, si pana la urma echipa noastra invinge echipa bagajelor!
Siguranta inainte de toate. Irbis testeaza echipamentele de siguranta inainte de a ajunge pe munte
Sambata de dimineata ne facem intrarea (triumfala) in St Anton, la o ora foarte potrivita pentru a ne arunca pe skiuri si a incepe explorarea. Baietii stiu locul bine, eu sunt la prima vizita.
Raman impresionat de vestiarul de la Alber – un loc mare mare unde avem fiecare – in baza unui voucher primit de la gazda noastra – un loc alocat pentru a lasa skiurile peste noapte, si un loc pentru a lasa claparii la uscat si incalzit (tot peste noapte). Extrem de pozitiv este ca acest vestiar ne scuteste de a urca in fiecare zi drumul de cca 10 minute la deal in clapari si cu skiurile in spate.
Ah, si sa nu uit: intre nivelul de jos si cel de sus (unde este magazinul, rental, ski service, etc) au scara rulanta. Hmmm…
Incepem ziua alergand pe partii pentru a ne face incalzirea si pentru a ne intalni cu un prieten al lui Horizon care stie bine locurile pe acolo, ca sa ne duca prin diverse cotloane.
Horizon gaseste mereu cate ceva de sarit
Avem parte de o zi cu vreme superb, zapada buna, soare si frig. Ne si ratacim, traversam prin niste bozii dificile tocmai la ultima tura, dar pana la urma toata lumea iese cu bine la liman (unii cu sperieturi zdravene), si ne regrupam la Mooserwirt.
Daca va intrebati cine e Mooserwirt, aflati ca este unul din locurile emblematice pentru atmosfera de après-ski din St Anton. Ba nu, din Austria! Wow, si chiar asa este! In fiecare sfarsit de zi acolo se aduna o gramada de lume si petrece.
Uneori pana se lasa intunericul, si atunci sa te vezi aventuri la coborat cei cca 600m de partie care au mai ramas pana jos. Este o operatiune riscanta, atat pentru tine, cat si pentru “victimele” care sunt imprastiate prin zapada, ascunse dupa moguli, ma rog, pe unde nu te astepti. Asa ca slalom for your life is the name of the game ! Desi initial eram cam infrigurat si m-a enervate inghesuiala teribila, pana la urma atmosfera este contagioasa, si am inceput sa cantam, sa dansam printre mese – si ne-am retras la timp, inainte sa dansam pe mese.
Horizon din pacate a gasit de cuviinta sa mai faca inca o jertfa zeilor de la Moosewirt – de data asta aparatul de fotografiat.(el zice ca nu era multumit de calitatea pozelor, si oricum isi luase si un DSLRSi asa s-au dus pe pustiu pozele din prima zi (majoritatea). Sa ii fie de cap cui l-a gasit si nu l-a returnat!!!
Ziua a doua
In cautarea zapezii plecam de dimineata cu masina catre Zurs. Pe peronul cabinei, Horizon isi face verificarea de rutina si descopera ca si-a uitat transceiverul acasa. Ziua incepe cum nu se putea mai bine! Mergem inainte, cu decizia de nu face nebunii (prea mari), ca tot ne aflam parca in zona crepusculara cu intamplari incredibile
Dupa ce urcam cu cabina, facem o urcare pe clapari de vreo 40 de minute, care ne cam scoate sufletele din noi, in incercarea de a accesa un bowl in care mai era ceva zapada necalcata.
Horizon si inca un prieten aleg o intrare mi putin inspirata, care se soldeaza cu cea mai mare sperietura din viatza la ski pentru Irbis – care a vazut “in direct” cum Horizon cade si se da peste cap de nu stiu cate ori, inclusiv peste un mic camp de pietre. Din fericire nu se alege cu urmari grave, ci numai cu sperietura, rucsacul putin rupt si geacazgariata (din ciclul nu faceti ca el...) si are o linie frumoasa de skiat.
Eu si Irbis alegem intrarea mai sigura aflata mai la vale, si ca sa il iert pentru sperietura, Horizon imi face cateva poze de senzatie:
Ziua continua in acelasi stil haotic: gresim o traversa, alegem intrarea mai jos, si, ghinion, no exit! Dam marche-arriere, apoi gasim un exit riscat, pe care alegem sa il evitam:
Asa ca dam la deal, subsemnatul pe clapari, baietii pe skiurile lor cu legaturi de tura pana in traversa de sus
Gasim un culoar frumos si larg, cu zapada ok, pe partea cealalta, care ne-a placut atat de mult incat l-am mai coborat de 2 ori in zilele urmatoare.
Cea de-a treia zi are ca si eveniment notabil urcarea pe o creasta, pe clapari, impreuna cu 2 prieteni intalniti acolo, snowboarderi, tot in incercarea de a accesa zapada necalcata:
(Irbis lipseste din poza pentru ca avea un suflu foarte bun si se afla prea departe in fatza grupului)
Mike, Horizon si Matthew pe creasta cu pricina, dupa un hike-up de cca 30 de minute
Horizon deschide balul
Irbis gaseste si el o linie frumoasa, desi zapada nu era atat de buna cum parea
Si impreuna aleg sa petreaca momente de calitate pentru a incheia ziua in glorie:
Mda, foarte in glorie am incheiat ziua, pentru ca, in premiera, am fost coborati de pe partii de piste patrol – pentru ca programul se terminase. Probabil ca ne-au cam injurat ceva, dar cum germana mea este zero (in afara de "zwei grosse von fass!" nu prea mai stiu), le zambeam candid. A trebuit sa reporneasca un teleski pentru noi, ca sa ne aduca intr-un punct de unde sa putem cobori pe skiuri pana in statiune – dar au facut asta fara vorba multa! Pana la urma sunt niste profesionisti si s-au purtat ca atare!
In ziua a patra am facut cunostinta cu Rendl. Si Rendl cu SkiVirus:
In versiune fatza verso.
Incepuse sa ninga, rugaciunile noastre isi faceau efectul, si am avut o zi splendid, desi cu ceva ceatza, dar o zapada de vis, si coborari frumoase.
Irbis ne face o poza deosebita:
Cand faci multa miscare te deshidratezi, si trebuie sa fii atent de unde te poti hidrata:
Am incercat sa ne relaxam si sa ne odihnim, pentru ca a doua zi urma sa inceapa greul.(urma sa ne dam cu ghid)
Prima lui intrebare a fost daca avem echipamentul de siguranta - transceiver, lopata si sonda. Afirmativ toata lumea! A doua intrebare a fost daca avem echipament de tura - pentru ca ninsoarea fusese sporadica, si totusi, daca aveam echipament de tura, puteam accesa locuri mai ascunse. De data asta numai baietii aveau, iar eu am bagat capul in pamantAsa ca mi-am inchiriat niste Rossignol Bandit B83 cu Marker Baron pe ele, cu skin-uri cu tot, si eram gata, pregatit (credeam eu…)
Prima mea zi de ski touring a fost undeva pe partea din spatea lui Rendl, alternand urcarea si coborarea pe skiuri, avand la final o urcare lunga, cu doua variante de iesire. Am avut dreptul de a alege pana unde sa urcam, fiind debutant – si am ales sa o facem “all the way”, asa ca am urcat pana in varf.
Dupa scurtul popas de rigoare, ne-am dat la vale prin paradis
O vale de unde a inceput o coborare de cca o ora pana la un drum forestier pe care am pedalat ceva pana am ajuns inapoi la civilizatie.
Ce a urmat este mai greu de separate pe zile, pentru ca s-au amestecat déjà in memoria mea in coborari nebunesti printre copaci in zilele cu ceatza si viscol, cu coborari prin bowl-uri pline de powder in golul alpin, totul era alb, totul era frumos. Dupa amieze in care ne venea sa dansam pe strazi in ninsoarea fabuloasa...
Irbis
O pauza de pranz la Gampen ne-a pus inca o data in evidenta variant de après ski din Austria, cu un “band” imbracat si machiat de zile mari, care au bagat in urechile noastre multi decibel, cu cover-uri rock, in special
Dar intre timp ne mai gaseam si noi mangaierea prin diverse parti ale terasei
Lech este o statiune foarte cocheta unde am incheiat una din zilele de ski, din nou la un bar in aer liber, cu muzica buna, atmosfera si mai buna, si décor de senzatie. Aaaa, adica …
(doar nu credeati ca o sa pun poze cu Schatzi dansand pe mese, nu?!)
Ultimele doua zile au fost binecuvantate cu foarte multa zapada, dar si cu temperaturi de -15 grade, si evident si cu vant.
Am gasit nistre trasee prin padure, prin Stuben, care au fost de mare distractie
Horizon
alex
In ultima zi am skiat in cea mai mare zapada in care m-am dat eu pana acum – era cam pana la solduri. De acolo nu prea avem poze, pt ca nu prea am stat sa scoatem aparatele, avem doar ceva filmuletze.
In partea de sus atmosfera era cam asta:
Mai multe cuvinte nu stiu daca gasesc sa va spun, incerc sa imi fac timp sa montez si un scurt filmuletz din ce a filmat Horizon cu noul lui helmet cam ContourHD, ca sa aveti o senzatie mai apropiata de a noastra, aflandu-ne acolo!
Asa ca, pana montez filmuletzul, that’s all, folks!
Reply With Quote
abia astept sa vad si ce ati filmat 
