1. Avatarul lui john_dude

    Balea - Serbarile zapezii 2009

    "Serbările Estivale ale Zăpezii, cea mai interesantă manifestare organizată în inima Masivului Făgăraș în timpul verii, dar care este dedicată zăpezii și activităților pe zăpadă, a ajuns la cea de–a XV–a ediție. În cel de–al doilea sfârșit de săptămână din cursul lunii viitoare (13– 14 iunie 2009), la Bâlea Lac și Bâlea Cascadă sunt așteptați toți iubitorii sporturilor de iarnă, cei dornici de un plus de adrenalină, inedit și multă distracție, pentru a efectua o ultimă tură din acest sezon cu schiurile sau snowboardul, sau pentru a asista la diverse demonstrații, ori a lua parte la jocuri și concursuri din cele mai trăznite.
    Dacă vremea va permite, este posibil ca cei ce ajung la munte să facă și o baie de soare la înalțime, bronzul dobândit în aceste condiții fiind unul deosebit. Muzica de toate genurile, focul de tabără, jocurile de cabană, concursul de karaoke etc, vor completa, la fel cum s-a întâmplat și la edițiile trecute, „meniul” servit cu prilejul serbărilor din acest an.
    Transfăgărășanul- drum circulabil
    De regulă, organizarea „Serbărilor Estivale ale Zăpezii” coincide cu deschiderea pentru circulație a DN 7 C (Transfăgărășanul). Chiar dacă acest drum este redat circulației, în mod oficial, la data de 1 iulie, încă din perioada organizării serbărilor această șosea devine circulabilă, pe ambele părți ale muntelui. De asemenea, tot cu acest prilej este deschis și tunelul ce face legătura cu județul Argeș.
    Ce înseamnă si a insemnat „Serbările Estivale ale Zăpezii”?
    De la început, s-a stabilit că sărbătoarea va avea două părți: prima- desfășurată la Bâlea Lac, pe zonele unde stratul de zăpadă permitea organizarea activităților sportive, dar și pe terasa Cabanei Paltinu și cea de-a doua- la Cabana Bâlea Cascadă, unde discoteca, momentele artistice și focul de tabără completau manifestarea. Cei ce au participat în timp la serbări au putut asista, sau participa efectiv, la diverse activități. În funcție de consistența stratului de zăpadă existent, „Serbările Estivale ale Zăpezii” au cuprins concursuri de schi fond, viteză pe schiuri, acrobații cu schiurile sau snowboarding, „Ștafeta Lacului Bâlea”, plonjarea pe apa lacului (un fel de schi nautic), trasul cu frângia, fotbal pe zăpadă, tir cu arcul, paint ball, autocross etc. Tot în cadrul acțiunii, cu ajutorul echipajelor Salvamont din județele Sibiu, Argeș sau Brașov, au fost organizate diverse demonstrații de salvare a răniților, iar împreună cu membri unor cluburi sportive de specialitate, s-au desfășurat sesiuni de zbor cu parapanta.
    Ediție jubiliară
    Pentru că ediția din acest an are caracter jubiliar, organizatorii își propun să ofere celor ce vor participa la „Serbările Estivale ale Zăpezii” un program memorabil. „Ne dorim cu toții să marcăm cum se cuvine acest jubileu și sper că o să reușim ceva deosebit.”, ne-a declarat Marius Olariu, președintele Fundației „Bâlea Transilvania”, organizatorul principal al manifestării. Și în aceast an, se vor alătura echipei organizatorice Consiliul Județean Sibiu, Asociația Județeană de Turism Sibiu, SC Bâlea Turism SA, sponsori și colaboratori. La fel ca și la edițiile anterioare, va continua parteneriatul încheiat de organizatorul principal al serbărilor cu cele mai importante organisme din mass media județeană și națională, cotidianul Tribuna și ANTENA 1 Sibiu fiind alături de această acțiune încă de la prima sa ediție. "


    Mai adaug doar ca, in 13 iunie e programata etapa Sibiu - Balea din Turul Romaniei la ciclism, asa ca probabil in sambata respectiva o sa fie plin de biciclete, iar cei ce vor ajunge acolo pot impusca 2 iepuri dintr-un foc.


    Sursa: Ziarul Tribuna - Sibiu
    Articolul integral: De 15 ori "Serbările Estivale ale Zăpezii” | Actualitate | Tribuna
    Ultima modificare făcută de john_dude; 02.06.2009 la 22:58.

Subiecte similare

  1. Trip report Balea 31.01-01.02.2009

    De Thenutz în forumul Povesti de la schi
    22:59  
    • Raspunsuri: 30
    Ultimul Mesaj
    22:59 18.02.2009
  2. Serbarile Zapezii

    De LeGo1aS în forumul Stiri
    20:44  
    • Raspunsuri: 5
    Ultimul Mesaj
    20:44 26.02.2008
  3. Serbarile zapesii la Arieseni

    De rares în forumul Stiri
    16:33  
    • Raspunsuri: 0
    Ultimul Mesaj
    16:33 14.02.2008
  4. Serbările Zăpezii la Borșa, ediția a VI-a

    De rares în forumul Evenimente nationale
    14:37  
    • Raspunsuri: 0
    Ultimul Mesaj
    14:37 28.12.2007
  5. Trenurile zapezii

    De rares în forumul Stiri
    20:32  
    • Raspunsuri: 0
    Ultimul Mesaj
    20:32 07.12.2007


SEO by vBSEO