• Ziua mondiala a zapezii sarbatorita la Vatra Dornei

    Duminică 19 ianuarie a fost Ziua Mondială a Zăpezii și pentru a treia oară consecutiv gazda evenimentului a fost stațiunea Vatra Dornei. Iubitorii schiului, snowtubingului sau snowboardului au fost în prim plan și primii care au vrut să se dezlănțuie pe pârtii au fost adepții snowtubingului, care s-au înarmat cu colace de la centrele de închirieri.


    Copiii au fost foarte încântați de lecțiile gratuite de schi și snowboard oferite de monitori atestați de la școala de schi Euroski. Printre cei care s-au bucurat de acest eveniment au fost câțiva elevi veniți într-un schimb de experiență din Franța, Grecia și Insulele Canare. Lectorul universitar doctor Petru Grigoraş, directorul Şcolii oficiale de schi Euroski a staţiunii Vatra Dornei, şcoală acreditată de Federaţia Internaţională de Schi, povestește că mulți dintre copiii veniți din alte țări nu mai văzuseră zăpadă în viața lor și au fost plăcut impresionaţi de tot ceea ce au găsit la acest eveniment.

    Copiii cu vârste mai mici de șapte ani au avut ca punct de atracție o cursă a mascotelor care s-a desfășurat pe pârtia Parc. Este de admirat faptul că cea mai mare parte a atenției organizatorilor s-a concentrat asupra copiilor și într-adevăr se pare că aceștia s-au bucurat la maximum de tot ce s-a întâmplat la Vatra Dornei, iar la sfârşitul competiţiei cei mici au fost răsplătiţi cu dulciuri, cadouri şi diplome.

    Activităţile gratuite de promovare a sportului pe zăpadă au durat până la ora 19:00, toţi participanţii la World Snow Day primind diplome din partea Federaţiei Internaţionale de Schi, semnate chiar de preşedintele Federaţiei Internaţionale de Schi, Gian Franco Kasper.

    Se pare că niciun iubitor al sporturilor de iarnă nu este ocolit de problema temperaturilor crescute și din acest punct de vedere administratorii au avut foarte mult de muncă pentru a produce suficientă zăpadă pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului.


    Sursa: monitorulsv.ro


  • Reclama



SEO by vBSEO