• Escapada in Austria

    Salut comunitate,

    Ne-am gândit că toţi muncim din greu şi că toţi merităm câte un concediu, dar mai mult de atât, toţi merităm un concediu şi o vacanţă cât mai mişto. Tocmai de aceea, ca reprezentant al Skivirus.com şi al celei mai mari comunităţi de schiori din România, mi-am făcut bagajele şi mi-am setat destinaţia Austria. Mă duc să văd locuri mai noi sau mai puţin noi, dar cu siguranţă voi găsi cel puţin câteva lucruri care vă vor capta atenţia şi probabil vă vor determina ca în sezonul viitor să mergem într-o aventură la schi împreună cu prietenii sau cu familia, într-una din locaţiile vizitate.



    Înarmat cu un netbook, o camera foto compacta si un helmetcam Action SD21 PRO, în fiecare seară voi încerca să vă povestesc cele mai captivante momente petrecute în ziua respectivă şi să vă delectez cu poze şi chiar câteva secvenţe video needitate. Aşa că vă aştept online cu noutăţi în fiecare seară, cu mici întârzieri dacă se prelungeşte apres-skiul :P!

    Mâine-dimineaţă, cu noaptea în cap plec spre aeroportul din Munchen şi de acolo în direcţia Bregenzerwald (AU).

    Ne auzim mâine-seară!


    DAY ONE

    Ca orice călătorie, aventura trebuie să înceapă dimineaţa devreme. Bineînţeles că nici de această dată nu s-a făcut excepţie. După ce am cântărit şi răscântărit bagajul ca să nu am vreo surpriză la aeroport şi să consider că am plecat la drum cu stângul, îmi iau inima în dinţi şi mă îndrept către aeroport. Procedura este procedură şi pe deasupra şi plictisitoare, dar aştept răbdător să se anunţe zborul către Munchen.

    Odată îmbarcat, mi-am imaginat că o să am parte de tot felul de senzaţii, dar nu speram să am parte de absolut toate şi am îndrăznit să mă gândesc că îmi mai rămân senzaţii de trăit şi cu alte ocazii. Socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă, aşa că senzaţii au fost la tot pasul: goluri în stomac la decolare, turbulenţe şi goluri de aer pe durata cursei şi din nou goluri în stomac la aterizare. Dar per total, un zbor plăcut pe durata căruia am avut parte de nişte imagini incredibile.




    Aterizez la Munchen şi surpriză! Persoana care trebuia să îmi asigure transferul până la Egg întârzie. Unii ar zice “vezi, bă, că şi în Austria este trafic aglomerat şi de kkt”, dar există multe contraargumente care demontează ideea că România merge pe paşii Austriei… poate că da, dar cu siguranţă merge pe nişte paşii făcuţi cu câteva sute de ani în urmă! Hai să lăsăm polemica asta şi să vă povestesc cum mă simţeam singur într-un aeroport cu adevărat mare. MIC!

    După o întarziere decentă, mister Hans Wallner (Austria Incoming) îşi face apariţia şi sufletul îmi revine la loc, gândindu-mă doar la o modalitate de teleportare dintr-o zonă joasă, într-o zonă muntoasă, cu vârfuri stâncoase şi pline de zăpadă. După un drum de trei ore şi discuţii care mai de care mai interesante, în urma cărora am aflat că austriecii au schiul în sânge şi sunt ahtiaţi după schi şi nu după fotbal, lăsăm în urmă Germania şi trecem în Austria după traversarea unui tunel prin munte destul de lung. Avem ocazia să trecem pe lângă Bregenz şi Hans îmi povesteşte că există în zonă un lac, pe numele lui Bodensee, care îşi împarte malurile între trei ţări: Germania, Austria şi Elveţia, o fi rău aşa?! Lacul este atât de mare, încât lasă senzaţia că eşti la mare, mai ales dacă eşti norocos şi surprinzi un apus de soare.

    Să scurtăm povestea şi să trecem la partea mai interesantă. În Egg am ocazia să o cunosc pe Cornelia Kriegner, sau Conny pe scurt, care va fi şi ghidul meu pentru primele zile pe care le voi petrece în regiune Bregenzerwald, Vorarlberg, Austria. În faţa sediului de birouri unde Conny lucrează (Turism Office of Bregenzerwald), schimb maşinile ca pe ciorapi şi mă basculez cu tot cu bagaje în maşina lui Conny, după care plecăm, fără să lăsăm urme de cauciucuri pe asfalt, către Bregenzerwald, mai exact către Au, o localitate micuţă, dar foarte cochetă aflată la doar 800 m altitudine.


    În întreaga zonă, arhitectura tradiţională şi specifică îşi face simţită prezenţa prin afişarea unor case şi locuinţe care sunt îmbrăcate în proporţie de 75% cu nişte ţigle speciale, confecţionate din lemn, care sunt amplasate pe pereţii laterali ai caselor începand de la primul nivel şi până la acoperiş. Să revenim! Îmi instalez cortul la Alpenrose Hotel, unde sunt întâmpinat de o doamnă foarte drăguţă şi de două pisici pe post de câini de pază (mă refer la dimensiune şi nu la altceva). Locaţia este incredibil de primitoare şi mă face să mă simt comfortabil având în vedere că nu sunt adeptul călătoriilor de unul singur şi mai ales când vorbim de schi. O cameră foarte frumos amenajată şi cu condiţii excelente mă aşteaptă să fac dezordine desfăcând de urgenţă bagajul ca să pot ajunge la clăparii care au fost chinuiţi în bagajul de cală. Wireless gârlă, wellness de la 13:00-19:00, ski card cu numele meu pe care pot să îl folosesc pentru diverse facilităţi şi discounturi, unele mai utile decât altele (copii lăsaţi la centre speciale, pentru ca părinţii să se poată degreva şi să poată schia în voie, discounturi pentru experienţe invernale cu sania pe pârtiile speciale, nordic skiing, ice-skating, dar şi ceva shopping). Ce mi s-a părut foarte interesant este că prin valea care leagă câteva mici zone împânzite pe ici pe colo cu câteva instalaţii şi pârtii, circulă o cursă specială (cunoscută şi ca skibus) pentru care nu ai nevoie de skipass: ESTE FREE!

    Cu o poftă de schi veşnic nestăvilită, ne echipam şi ne suim în prima instalaţie care ni se afişeaza în faţa ochilor. Lovim direct vârful cel mai înalt, sau top station, care se numeşte Diedamskopf şi se situează la 2060 m altitudine.


    Deşi pe hartă sau pe Google, staţiunea pare că nu promite cine ştie ce, vreau să vă spun că nu este deloc aşa. Pârtiile sunt foarte solicitante (cred că au folosit nişte culori ceva mai intense atunci când au atribuit clasicele culori ale nivelurilor de dificultate, adică un roşu mai aprins şi un negru mai negru decât negrul) şi foarte bine pregătite, astfel încât pârtiile se menţin în condiţii excelente până la sfârşitul zilei.

    Zona promite foarte multe şi asta mai ales că în anul care urmează vor fi legate incă două zone vecine pe numele lor Warth-Schröcken şi Lech Zürs, şi acestea fiind uşor accesibile. Terenul este foarte interesant pentru o staţiune relativ mică, având pârtii solicitante pentru cei care vor să schieze onpiste şi nenumărate variante de off-piste pentru cei care vor să încerce acest gen de schi, pentru că există posibilitatea de a ieşi în off-piste în zone care sunt înconjurate pretutindeni de pârtii, minimizându-se astfel riscul de a te rătăci. Bineînţeles că dacă vorbim de off-piste, trebuie să menţionez că acest lucru se poate face atât timp cât se foloseşte echipamentul adecvat: transceiver, lopată, sondă.

    Am colindat toate pârtiile şi aparent nu as fi avut mult de muncă, însă realitatea este exact pe dos. Rupturile de pantă pe care le-am întâlnit pe negre m-au surprins într-un mod plăcut pentru că totodată rupeau şi monotonia coborârii pe o pârtie neagră şi atât. Pârtiile roşii sunt roşii, dar asta nu le face mai putin plăcute, pentru că şi aceste pârtii sunt destul de solicitante. Aşa cum spuneam mai devreme, gradul de dificultate pare că este cu 10% mai mare decât la obişnuitele pârtii însemnate cu aceleaşi culori. Dacă nu ai norocul să ai un ghid sau un instructor cu tine, nu este nicio problemă, pentru că pârtiile albastre se plimba de colo colo peste tot şi de sus până jos, dezvăluind toată zona de schi şi atrăgând privirile şi către vârfurile stâncoase care împrejmuiesc zona, dar şi către micile zone stâncoase şi cu văi din interiorul zonei de schi.

    Cabane nu sunt foarte multe, însă sunt nelipsite şi toate se pot mândri cu un program variat de apres-schi, pe care îl afişează la intrare, oferind astfel posibilitatea de a alege foarte uşor distracţia care se potriveşte cel mai bine după o zi reuşită de schi. Printre activităţile care pot fi făcute după o zi de schi se numără plimbări pe cărări de munte cu făcliile, ceva trasee de schi fond, ice-skating, dar şi o activitate pe care toţi o făceam în copilărie: câteva pârtii de sanie.




    Staţiunea este micuţă, dar plină de activitate, are mult potenţial şi atunci când este zăpadă s-ar putea ca timpul alocat unui concediu să pară insuficient. Sunt multe locuri de vizitat, mai ales obiective care ţin de tradiţia şi cultura din zonă, plus că decorul este incredibil oriunde te-ai uita. Nu trebuie să rataţi să vizitaţi “the cheese road”, pentru care este faimoasă zona şi nu trebuie să rataţi vestita supă de brânză pentru care Bregenzerwald este renumită.

    Mâine se anunţă ninsori, aşa că mă duc să îmi împrospătez bagajul de amintiri şi vă mai povestesc şi mâine cum o să fie în Damüls-Mellau.


    DAY TWO

    Ei bine, s-a schimbat calimera , ca să zic aşa! Fac ochi de dimineaţă şi ce văd pe geam? Un decor cu totul schimbat în alb pudră! Ninge de rupe încă de aseară şi văd că nu dă semne să înceteze, dar de ce să îmi doresc aşa ceva?! DOH!


    Mă pregătesc repede de schi şi numaidecât apare şi Conny, pregătită pentru încă o zi de „muncă la birou”. După un excelent mic dejun servit in-house la Alpenrose Hotel 4* (http://www.alpenrose-au.at/), nu ne rămâne decât să ne suim în maşină şi să mergem către Damuls-Mellau.

    Am început să urcăm pe o vale cu un decor stâncos incredibil şi ochii nu încetau să îmi facă în cap precum mingile de ping-pong, pentru că totul arăta neaşteptat de bine. Chiar îi spuneam în glumă lui Conny cu o seară înainte că va trebui să ne luăm ceva schiuri mai late, pentru că o să fie big snow dump în continuare. Nu mă dau bătut în ciuda experienţei petrecute ieri în Diedamskopf pe pârtii incredibil de bine bătute şi întreţinute, intru într-un centru de închirieri şi trag aer în piept ca să răspund „I want some fat twintip skis” drăguţului şi curiosului austriac care mă întrebase ce schiuri doresc. Prima variantă, ascunsă undeva prin spate, a fost K2 Kung Fujas, dar drăguţul austriac îmi spune că pentru mine ar avea şi altceva, cum ar fi Kastle sau Salomon Shogun 191 model 2013. Nici n-am mai stat pe gânduri. Am înşfăcat Shogunurile şi m-am apucat să completez formularul. Între timp, îmi setează legăturile după clăparii mei şi, după ce completez formularul (înălţime, greutate, nivel de schi), îmi scanează formularul şi apoi îmi setează DIN-ul conform celor declarate.

    Hai să nu mai lungim vorba, pentru că oamenii chiar se pricep la ce fac şi îşi dau interesul, dovadă fiind faptul că la sfârşit mi-a cerut părerea, dacă sunt de acord cu setările făcute. Gata de luptă! Şi nu glumesc când spun luptă! Zăpada nu încetează să cadă şi singurul lucru care pare că deosebeşte pârtia de restul muntelui sunt stâlpii cu tăbliţele numerotate şi colorate, dar zăpada nu diferă sub nicio formă, peste tot zăpadă proaspăt căzută cât vedeai cu ochii.


    Să vorbim un pic despre zona de schi. Mi-a plăcut zona Diedamskopf, unde am schiat ieri, dar se pare că în zona Bregenzerwald, regiunea Damuls-Mellau este cea mai mare regiune de schi „ski-in, ski-out”. Staţiunea Damuls se află la 1431 m altitudine şi top station este la 2051 m. Iniţial nu pare o zonă foarte înaltă, dar este foarte bine amplasată şi temperaturile sunt cele mai potrivite pentru a menţine zăpada în bune condiţii. Pe scurt, zona Damuls-Mellau-Faschina are 109 km de pârtie (pe care nu am reuşit să îi parcurg în totalitate ), 29 de instalaţii (în cea mai mare parte telescaune de două, patru şi şase persoane, telegondole şi foarte rar am văzut teleschiuri) şi un snowpark, care poartă numele Burton.

    Prima zonă, Damuls, are majoritatea pârtiilor de culoare roşie şi albastră. Cei mai împătimiţi în ale schiului şi în căutare de pârtii negre, din păcate, nu le vor găsi aici, însă sunt câteva pârtii roşii care sunt sigur ca v-ar da multe emoţii şi ar cere destul efort de la voi. Toată zona este înconjurată de vârfuri stâncoase impunătoare şi de pereţi de stâncă ce îţi taie răsuflarea. Damulser Mittagspitze este cel mai înalt, etalând cu măreţie cei 2095 m pe care îi măsoară. Chiar dacă cifrele nu sunt surprinzătoare, vă garantez că imaginea lor vă poate lăsa cu gura căscată. Zona vecină, care este legată de zona Damuls, nu este mai prejos, însă pare ceva mai domoală decât Damuls. Pare că zonele au fost create astfel încât să deservească o mare varietate de schiori şi snowboarderi, cu diferite abilităţi în a aluneca pe zăpadă. Staţiunea Mellau se află la doar 710 m şi top station se află la 1705 m, dar împrejurimile sunt în aceeaşi notă ca şi cele din Damuls. Decorul plin de văi, petice de păduri, pârtii de toate felurile (lungi, scurte, uşoare, dificile... ah, şi negre) fac ca această zonă să stea cu mândrie alături de Damuls, pe care până acum aş recomanda-o oricui, indiferent dacă vrea să petreacă un sejur cu prietenii sau doar cu soţia şi cu copii.


    Toată ziua am colindat cât de mult am putut şi cred că abia am reuşit să parcurgem 25% în prima jumătate a zilei, până să luăm prânzul.

    Am surprins un moment pe care nu am crezut că voi avea ocazia să îl văd prea curând în această viaţă. O gaşcă de schiori şi snowboarderi au coborât de pe o muchie lăsând în spate nişte urme de invidiat. Mai mare mi-a fost uimirea să văd de mai aproape cât de abruptă era faţa respectivă şi cât de mare era kickerul care îi aştepta înaintea unui drop pe o faţă cu zăpadă intactă, dar cu o pantă ceva mai domoală, care se termina în fundul văii, unde cuminte stătea şi îi aştepta un ratrack. Am avut senzaţia că văd live un film de schi producţie MSP sau PBP. Un tablou pe care nu o să îl uit prea curând!


    Gazda noastră pentru prânz a fost Sonnenalm Icebar, pe o margine a văii, la 1800 m altitudine. Panorama era incredibilă! Experienţa culinară trăită la ora prânzului a fost şi ea unică, atât după nume, cât şi după aspect: Kässpätzle (cu Bregenzerwälder Bergkäse) sau, pe româneşte, ceva paste cu un fel de brânză producţie locală şi cu fulgi crocanţi de ceapă. Cam mult pentru mine într-o singură porţie ce-i drept, însă gustul şi textura mâncării îmi fac poftă chiar şi acum în timp ce scriu. Setea am reuşit să o satisfac cu un mare Almdudler, bun şi rece. Nu cred că merită să fie ratate ocaziile de a gusta din plăcerile culinare şi din licorile locale, pentru că ele fac ca amintirile să fie mult mai trainice şi în consecinţă nici eu nu le-am ratat.


    După masă ne-am propus să explorăm mai bine zona Mellau şi ne-a luat ceva timp să ajungem acolo. După câteva coborâri şi o traversare prin tunelul Beleuchteter, am redescoperit zona Mellau, care dădea pe dinafară de câtă zăpadă proaspătă avea. Peste tot pe unde te uitai erau urme făcute de unii, vedeai alţii care făceau alte urme şi tot mai rămânea ceva de „lucru”. Din păcate pentru mine, nu am putut să mă aventurez prea tare în afara pârtiilor pentru că nu aveam echipamentul necesar la mine şi pentru că, în primul rând, lipsea compania de bază Shogunul 2013 şi cei 191 cm ai săi nu m-au dezamăgit niciun moment, indiferent la ce torturi îl supuneam: zăpadă tocată, moguli sau powder pufos şi adânc.

    În încheiere, vreau să vă spun că am un sentiment de regret că sunt nevoit să las în urma mea o regiune aşa frumoasă şi primitoare precum Damuls-Mellau-Faschina, un loc în care te poţi bucura în voie de pârtii solicitante şi aproape perfect întreţinute, dar şi de off-piste cât vezi cu ochii.

    Deşi la ora relatării, ninsoarea s-a mai liniştit, cred că mâine va fi ziua perfectă pentru pisteuri. Eu mă pregătesc să fac bagajul, pentru că mâine-dimineaţă, foarte devreme, mă trezesc, îmi iau catrafusele şi plec la gară, de unde iau trenul şi mă îndrept spre Otztal.

    Cu amabilitatea lui Conny, care, spre deosebire de mine (dar nu mă plâng, pentru că atâta zăpadă mai rar vezi... poate la Kaunertal sau Pitztal în toiul iernii ), a avut ocazia să facă poze sub un cer senin, putem să ne delectăm cu un album cu poze (VEZI ALBUM POZE) pline de soare şi zăpadă.


    Salutare şi îmi pare bine că ne “auzim” din nou. Este a treia zi a escapadei şi se anunţă o schimbare radicală.

    Aseară am reuşit să o conving pe Conny să luăm cina împreună, deoarece ar fi vrut să se întoarcă în birou ca să mai lucreze, dar am insistat să ieşim la cină împreună ca să mai avem ocazia să povestim una alta. După ce plec eu o să aibă tot timpul să muncească. Cina a fost surprinzător de plăcută. Apropo, dacă ajungeţi în zona Bregenzerwald, să nu cumva să uitaţi să încercaţi supa de cartofi cu crutoane şi frişcă! Da, da, da, aţi citit bine, frişcă! Face ca supa să fie o nebunie. A fost o seară plăcută şi am terminat cina destul de târziu, după ce am avut ocazia să revizuim împreună pozele făcute pe parcursul zilei, însă conexiunea wireless de la hotel a avut ceva probleme şi am fost nevoit să amân postarea pozelor, dar acum am reuşit să le pun pe site. Dimineaţa a fost deloc promiţătoare, în sensul că a trebuit să mă trezesc la 4:45 AM şi la 5:00 AM eram gata de plecare, iar Conny (sper să nu mă fi înjurat prea mult că am stat pe capul ei două zile) mă aştepta deja în faţa hotelului. Am ieşit din cameră, nu mi-am luat la revedere de la nimeni, pentru că, bineînţeles, nu era nimeni la ora aia în holul hotelului sau la birou. Am încărcat bagajele în maşina lui Conny şi am plecat spre gara din Dornbirn, de unde urma să plec cu trenul către zona Otztal. Primul pit-stop a fost la un OMV, ca să luăm ceva de haleală, pentru că niciunul din noi nu a avut când să mănânce. Senzaţia de nisip în ochi nu a dispărut, dar experienţa petrecută în Bregenzerwald alături de Conny, căreia îi mulţumesc şi pe această cale, a fost nemaipomenită şi a meritat din plin chiar şi chinul de a clipi des ca să îmi dispară senzaţia de disconfort. Aş recomanda oricui fără niciun fel de problemă să îşi rezerve un concediu deosebit, relaxant şi liniştit, cu schi de calitate atât în Diedamskopf, cât şi în Damulls-Mellau. Sunt două zone incredibile de schi, neaglomerate, bine organizate, cu pârtii care mai de care, pârtie de speed-test, snowpark şi cabane foarte primitoare, cu băutură şi mâncare deosebit de gustoasă. Ambele staţiuni de schi pot fi accesate foarte uşor de oriunde ai fi cazat, având la dispoziţie un bus free (nu îţi trebuie skipass) şi schiul atât pe pârtii, cât şi în afara pârtiilor pare că este la el acasă. Deşi suntem în Austria, trenul funcţionează ca ceasurile elveţiene şi a sosit în gară exact la ora la care era anunţat. Îmi iau la revedere de la Conny cu speranţa că poate vom avea ocazia să revenim acolo cu o gaşcă şi mai mare, cu gaşca skivirus.


    Oboseala mă ajunge din urmă şi, după ce mă instalez în compartiment, mă aşez comod şi, cu un ochi deschis, admir superbele creste muntoase ale văilor prin care trecem şi cu celălalt ochi adorm. Vine şi naşul, mă ia la puricat şi îmi scanează biletul (poţi să îţi iei bilet online, îl plăteşti şi îl primeşti în format electronic, pe care îl printezi şi voila!), pe care mi-l şi parafează şi îmi dă un pliant cu toate locaţiile şi orele prin care trece cursa respectivă. Deşi nu reuşesc să înţeleg ce anunţă conductorul de tren înaintea fiecărei staţii, având acel pliant am putut să mă organizez în aşa fel încât nu numai că nu am ratat staţia unde trebuia să cobor, dar nici nu am căzut din tren în graba de a da bagajele jos. Mai departe, mă întâmpină o gară mică, da’ ce zic eu mică, aproape minusculă, unde încerc să caut persoana de contact pentru transferul către Otztal. În afara gării văd un mini-bus în care se agită un nene cu o hârtie în mână, o hârtie cu numele meu. El era Freddy! Un austriac tare simpatic, care o rupe jumătate pe engleză şi cealaltă, pe limba lui. În drumul către Otztal, trecem pe lângă Area47.at, un adventure park de toată frumuseţea şi apoi, pe lângă vestitul Aqua Dome Tyrol.


    Mâine voi avea ocazia de a ajunge la Aqua Dome, aşa că să vă aşteptaţi la câteva relatări şi poze interesante. Ajung la Hotel Tyrol în buricul Soldenului, fac cel mai rapid check-in deoarece nici nu ajunsesem de zece minute şi ghidul era în urma mea cu cinci minute. Reprezentanţii Oficiului de turism al Soldenului, Sarah Ennemoser şi Leopold Holzknecht, au fost extrem de drăguţi şi amabili şi mi-au lăsat la recepţie o mapă cu absolut toate informaţiile de care aveam nevoie ca să am parte de o experienţă foarte plăcută şi de o şedere cât mai relaxantă.

    Cobor să fac cunoştinţă cu ghidul. Numele lui este Benedikt (Benny) şi are numai 20 de ani. Născut şi crescut parcă pe pârtiile din Solden, acum lucrează ca instructor de schi la Yellow Power SkiSchool. Mergem să îmi iau schiuri şi, ca să fiu sigur că nu am cum să dau greş, mai ales că şi în Solden ningea, aleg ca Shogunurile să îmi ţină din nou companie pe munte şi la 10:00 plecăm să explorăm staţiunea.


    Prima impresie a fost că nu îmi va ajunge timpul să ajung în toate colţurile staţiunii. Staţiunea este foarte mare şi foarte bine organizată. Are legături pe instalaţii şi pe pârtii de oriunde către oriunde. Totul este să fii organizat şi cum eu îl aveam pe Benny şi el ştia absolut tot, avantaj eu, că aşa e viaţa în tenis, nu, domnule Toma Caragiu? Mulţi kilometri de pârtie, toate pârtiile se prezentau frumos, aranjate şi cochete, iar restul muntelui era călcat în proporţie de 60% de schiorii doritori de senzaţii tari. Unde sunt foarte multe pârtii şi instalaţii, există şi foarte multe variante de off-piste, începând de la zone ceva mai uşor accesibile de pe pârtii, care puteau fi încercate de cei care se întreabă cum stă treaba cu zăpada mare şi pufoasă, dar şi zone pe care trebuia să le urci un pic la picior sau să traversezi pe curbă de nivel ca să le poţi accesa, însă acelea erau mai pentru “cunoscători”.


    După câteva discuţii, ne cunoaştem mai bine şi Benny îmi povesteşte că se aştepta la o altă zi plictisitoare în care trebuia să arate unui turist locurile din zonă, însă a fost plăcut surprins să cunoască un tip funny şi de viaţă, aşa ca mine, ceea ce avea să prevestească că urma o zi de schi ca şi când ar fi ieşit cu prietenii pe munte. Mă bucură să aud remarcile lui şi asta nu face decât să întărească ideea că Soldenul nu este doar o zonă frumoasă şi primitoare, ci are şi oameni la fel de primitori şi ospitalieri.


    Ne setăm un scop în viaţă, cel puţin pentru ziua de astăzi şi acel scop era să ajungem în toate colţurile staţiunii, după care să luăm prânzul pe la 12:30, urmând ca în a doua parte a zilei să mergem să fac cunoştinţă cu cei trei care sunt numiţi şi The Big 3. Prima parte o rezolvăm relativ repede şi asta numai datorită lui Benny, care ştie foarte bine zona, instalaţiile şi pârtiile, dar şi schiază numai în viteza a cincea. Se face ora prânzului şi mergem la cabana Gampe Thaya, unde o doamnă foarte drăguţă se luminează la faţă când aude numele meu… of… asta da primire. Cabana este full, dar drăguţa doamnă da fuguţa până nu ştiu unde, după care se întoarce cu o cheie şi ne descuie un separeu special pregătit şi păstrat pentru noi. Frumos, frumos, frumos! Îmi potolesc setea cu un Almdudler, bineînţeles, şi apoi comandăm o excelentă supă de… cartofi.


    Eu v-am spus că trebuie să o încercaţi şi atunci mă veţi înţelege! În continuare suntem serviţi cu o tigaie fierbinte de multe chestii tradiţionale: ceva varză călită într-un anume fel, nişte minigăluşte cu brânză, nişte felii de friptura nu ştiu de care, dar toate au fost incredibil de gustoase şi suficient de săţioase ca să ne redea energia pentru cea de-a doua jumătate de zi de schi. Finalizăm pauza culinară cu un desert, bineînţeles într-o tigaie fierbinte, care arată ca o clătită groasă şi se serveşte fierbinte împreună cu o dulceaţă subţire de coacăze. Bună, ce să o mai lungim atât?

    Revenim la ceea ce ne place nouă mai mult, la schi. Singurul factor meteorologic care ne mai strică din când în când buna dispoziţie pentru schi este ceaţa, care ba apare, ba dispare, parcă era acolo doar ca să ne enerveze pe noi. Pornim către cele mai înalte trei culmi ale zonei, cunoscute sub numele de The Big 3. Fiecare dintre cele trei vârfuri are propria panoramă şi de pe vârful Schwarze Schneid se poate vedea şi chiar se poate da o tură pe schiuri până pe ghețarul Pitztal. Eh, cum sună asta?! Prima dintre ele este Gaislachkogl (3058 m altitudine) şi celelalte două, care se găsesc pe gheţarii Tiefenbach şi Rettenbach, sunt Schwarze Schneid (3370 m) şi Tiefenbachkogl (3309 m). Păi dacă acest aspect nu face ca zona să fie văzută la superlativ din toate punctele de vedere, nu văd ce altceva ar putea să facă asta. Poate faptul că regiunea are 150 km de pârtie (69 km albastre, 51 km roşii, 28 km negre şi 2 km de skiroad), 33 de instalaţii ultramoderne cu o capacitate orară de 67.000 de oameni sau că este localizată între 1350 m şi 3340 m altitudine şi are 31 de cabane şi căbănuţe? Poate că zăpada garantată din octombrie până în mai reuşeşte totuşi să demonstreze că este o staţiune deosebită şi merită vizitată măcar o dată în viaţă si daca nici asta nu va convinge, atunci tre sa vorbiti cu Bode Miller.


    Ziua a avut şi bune, şi rele, bune fiind pârtiile, bună fiind mâncarea, bun fiind schiul şi zăpada, dar mai puţin bună a fost vremea, care şi-a făcut de cap cu temperaturi de -14 grade Celsius şi ceaţă. La fiecare coborâre, pe faţă şi pe ochelari se formau cristale de gheaţă, iar când mă suiam în instalaţie, toata faţa parcă îmi plângea. Aglomeraţia de la ultima coborâre spre hotel m-a lăsat cu gura căscată, dar unde e loc pentru mulţi este loc pentru şi mai mulţi, nu?


    Mă întorc la SunUp, centrul de închirieri ca sa înapoiez schiurile care mi-au tinut companie toata ziua şi împreună cu Benny ne croim drum spre sediul central al şcolii de schi la care el lucrează, după care soseşte şi mașina care trebuie să mă ducă la hotel. Ajung în cameră, fac o baie fierbinte ca să încep să mă refac după atâta drum şi schi. Între timp am reuşit să vă povestesc şi ziua de astăzi, urmând ca apoi să iau cina şi să mă odihnesc, că şi mâine este o zi.


    DAY FOUR


    În sfârşit, o zi mai normală! Mă trezesc şi eu ca omul, înaintea ceasului deşteptător, semn că am dormit bine şi m-am odihnit. Vremea pare că este excelentă şi frumuseţea locului se arată în toată splendoarea ei, bucurându-se de atingerea rece a razelor de soare, care pare şi el un pic îngheţat.

    Iau micul dejun, după care merg în cameră să mă pregătesc de schi. Nici nu îmi trag bine nădragii pe mine, că îmi sună telefonul în cameră. Recepţionera hotelului mă anunţă: “Mister Popa, your ski teacher is here”… My what?! Curios din fire, cobor şi constat că Leopold mi-a pregătit o altă surpriză: aşa-zisul profesor era chiar Benny. Deci urmează o zi frumoasă de schi. Pentru că ieri am colindat în viteza a cincea aproape toată zona, nu ne-a rămas decât să mergem în cele câteva locuri (staţiile superioare ale unor instalaţii) de unde se pot vedea peisaje şi panorame de rămâi cu gura căscată. Ne-am plimbat de colo-colo, dar de această dată, nefiind ceaţă, am avut deosebita plăcere să pot admira întregul peisaj.


    Lumea schia peste tot, pe pârtii şi nu numai. Pe unde te uitai, vedeai cel puţin câteva urme mai vechi sau mai proaspete, urme care te făceau să îţi doreşti să cunoşti senzaţia de a pluti pe zăpadă. Într-un peisaj invernal nemaipomenit, se aude la un moment dat un sunet mai puţin plăcut. Era sunetul făcut de palele elicei unui elicopter, care la început părea că survolează zona, însă care a făcut câteva ture şi apoi s-a îndreptat spre o vale unde nu se aflau pârtii. Fiind în telescaun, am asistat la această întâmplare de la depărtare, dar chiar şi aşa mi s-a făcut pielea de găina în momentul în care pe vârful unei stânci am zărit nişte schiuri înfipte în zăpada şi o persoană agitând o placă de snowboard şi făcând semne elicopterului. După încă o tură, elicopterul a aterizat chiar acolo, pe culmea respectivă. Incidentul pentru care a fost chemat elicopterul avusese loc pe versantul opus şi nu mi-am dat seama ce se întâmplase, dar cu siguranţă a fost ceva neplăcut şi misterul incidentului împreună cu asistenţa elicopterului m-au făcut să mă gândesc că, în ciuda decorului incredibil şi a zăpezii splendide, trebuie să te gândeşti de două ori înainte să faci ceva nesăbuit, pentru că s-ar putea să ai multe de suferit sau chiar să fie ultima greşeală. În ciuda aparenţelor, schiul şi snowboardingul sunt sporturi foarte frumoase, dar şi foarte periculoase în acelaşi timp.


    Să trecem şi la partea mai frumoasă, care are legătură cu schiul: apres-skiul! Staţiunea Solden este foarte cunoscută pentru apres-ski şi pentru viaţa de noapte de prin barurile şi puburile din staţiune. Fenomenul acesta este cunoscut ca “Mountainment” şi este un fenomen întreţinut din plin de austrieci. Să vă dau câteva exemple recente sau care se vor întâmpla în viitorul apropiat. Primul dintre ele la care am decis să luăm parte la sfârşitul zilei de schi are loc în Funzone-Giggijoch (2282 m altitudine), unde o mare scenă anunţă că acolo se încing petreceri de succes. Încă de anul trecut are loc în fiecare iarnă evenimentul Electric Mountain (http://www.electric-mountain-festiva...val/index.html), unde sunt invitaţi DJ de renume, dar şi DJ mai noi, care ştiu să facă atmosferă. Printre ei se numără Disco Boys, Wild Culture, Hardwell şi Nicky Romero. Anul trecut, Soldenul l-a avut invitat pe David Guetta, care a susţinut un megaconcert în mijlocul gheţarului şi a avut un public de peste două mii de oameni.

    Un alt eveniment care urmează să se întâmple săptămânal este Maxx Mountain Night Skishow (http://www.soelden.com/main/EN/SD/WI...auf/index.html). Un show foarte frumos, care are loc în fiecare miercuri din decembrie până în martie şi care este organizat de instructorii din şcolile de schi din Solden: demonstraţii de schi sincron, coborâri nocturne cu făclii şi multe alte surprize, care îţi trezesc curiozitatea de a merge măcar o dată să vezi ce se întâmplă acolo.

    Hannibal este un alt show ce merită menţionat, care va avea loc pe 12.04.2013. Mulţumită lui Leopold (Oficiul de Turism Solden), Skivirus va primi o invitaţie la acest spectacol deosebit, care se anunţă a fi la fel de impunător precum numele pe care îl poartă. Pentru a celebra momentul în care Hannibal, din dorinţa de cucerire, a trecut cu elefanţii prin Alpi, a fost creat un teatru în aer liber pe munte, un show aparte, la care anul trecut au asistat peste şase mii de spectatori. Este un show unic, în care spectatorii au parte de o demonstraţie de schi, un joc de artificii, o demonstraţie de îndemânare în pilotarea ratrakurilor şi alte numere demne de numele războinicului de legendă căruia i-a fost închinat spectacolul. http://hannibal.soelden.com/main/EN/...bal/index.html

    Cum probabil bine ştiaţi, Soldenul este destinaţia preferată pentru antrenamente a schiorilor de performanţă şi acest lucru m-a făcut curios să văd care este locul unde s-au antrenat şi se antrenează sportivii de top. Zis şi făcut! După ce am avut parte de o pauză de prânz bine meritată chiar la Giggijoch și am savurat cu mare plăcere pe beaturi de muzică dance o knudelsuppe și un soi de ravioli cu spanac și brânză care se numesc "Zweierlei schlutzkrapfen in brauner edelweissbutter abgeschmalzn dazu Parmesanspane und schnittlauch dar schmeckt auch vegetariem", împreună cu Benny, decidem să mergem în direcţia pârtiei de competiţie, care arată într-un mare fel şi apoi ne îndreptăm în mare viteză către Funzone, unde începe apres-skiul, cu Disco Boys.


    Lumea se adună foarte repede şi petrecerea începe cât ai zice “Solden”. În cel mult o oră, lumea s-a binedispus la maximum şi cu multe grade încât frigul nu a mai contat. Nu am putut să ne abţinem să nu încercăm şi noi nişte gluewine, care ne-a introdus şi mai repede în atmosfera de pe muntele electric. După un apres-ski ca la carte, mi-am luat la revedere de la Benny pe beaturi de muzică dance şi încă câteva viraje până în Solden.


    Am terminat ziua de schi, care de această dată a fost acopaniată cu succes de o pereche de Kastle BMX78, care s-au comportat excelent fiind stabile, suficient de rigide, grip excelent și foarte încrezătoare pe viraje mai lungi, decât pe cele mai scurte, însă nici aici pot spune că stau foarte rău.


    Hotelul Tyrol, gazda mea pe perioada şederii, a fost o locaţie foarte portivit aleasă pentru experienţa trăită acolo. Mâncarea a fost excelentă, servirea, impecabilă şi în plus mai are ataşat recepţiei şi un bar foarte primitor, unde seara am avut plăcerea să mă întâlnesc cu Leopold, cu care am putut să fac un schimb de păreri şi am avut oportunitatea de a mai afla câteva informaţii din interior. Am fost încântat să aflu că, începând cu luna octombrie, elita schiului de performanţă începe perioada de concursuri chiar pe pista de Cupă Mondială. Aici, atleţii au ocazia să pună presiune pe noile echipamente cu care urmează să facă performanţă în sezonul care începe. O altă surpriză plăcută a fost să aflu de la Leopold că administratorii domeniului schiabil din Solden sunt extrem de preocupaţi de evoluţia, sau mai bine zis degradarea gheţarului. De aceea pregătesc zăpadă cu tunurile din dotare încă din timpul sezonului, urmărind ca omătul să aibă parte şi de un proces natural de îngheţare, prin care se usucă şi nu mai este aşa ud. Zăpada este depozitată şi, în timpul lunilor de primăvară, gheţarul şi pârtiile sunt acoperite cu nişte covoare speciale, care au menirea de a menţine temperatura optimă, astfel încât gheţarul să nu se topească şi zăpada să se păstreze în condiţii bune fără să se încălzească de la sol. Toate aceste griji au apărut din cauza faptului că gheţarul s-a retras circa 20 de metri în ultimii ani.

    Seara s-a încheiat cum nu se putea mai bine, savurând o bere austriacă împreună cu Leopold.


    O experienţă unică şi extrem de plăcută este pe cale să se termine. Soldenul l-am cunoscut pentru prima oară şi am rămas plăcut surprins de pârtiile de acolo, de domeniul schiabil cu tot cu posibilitatea de off-piste, de atenţia acordată fenomenului apres-ski, de interesul în educarea şi stimularea copiilor pentru a practica schiul, de mâncarea şi băutura din cele mai variate feluri, de cabanele şi restaurantele foarte primitoare şi atente cu clienţii, de barurile şi puburile în care intri singur şi pleci cu amici noi şi nu în ultimul rând, de interesul deosebit în a conserva ceea ce natura le-a oferit. Singurul mic dezavantaj este perioada de high-season, când se pare că un domeniu schiabil destul de mare nu poate face faţă valului uriaş de turişti ce iau cu asalt cele câteva instalaţii de tranzit dintre zonele împânzite cu pârtii şi zonele cu gheţari. Merită menţionat că atenţia specială a administratorilor zonei se îndreaptă şi către turişti, cărora le-au pregătit o hartă a pârtiilor din zonă cu absolut toate informaţiile necesare şi încă câteva pe lângă acestea. Una din informaţiile utile celor mai avansaţi şi mai aventuroşi pisteuri este clasamentul celor mai abrupte pârtii din zonă:
    A. Night Skiing Show Slope – numărul 3, neagră;
    B. World Cup slope pe gheţarul Rettenbach – numărul 31, neagră;
    C. Top-to-bottom ski trail – Silver – numărul 7, neagră;
    D. Steep Slope la Robskirpl – numărul 14, neagră;
    E. Schwarzkogl – numărul 25, neagră

    sau aceea a celor mai lungi pârtii “from top to bottom”:
    1. Big 3 Platform Schwarze Schneide – de la 3340 m la 1370 m, diferenţă de nivel – 1970 m, lungime -18 km;
    2. Big 3 Platform Gaislachkogl – de la 3058 m la 1370 m, diferenţă de nivel 1688 m, lungime - 10 km;
    3. Rosskirpl – de la 2744 m la 1370 m, diferenţă de nivel – 1391 m, lungime – 8 km;
    4. Rotkoglhutte – de la 2660 m la 1370 m, diferenţă de nivel – 1290 m, lungime – 8 km;
    5. Heidebahn top station – de la 2428 m la 1370 m, diferenţă de nivel – 1058 m, lungime – 9 km).


    Sper să ajung din nou acolo cât mai curând posibil. Leopold mi-a spus că mai sunt multe de văzut în zonă!
    See you next time, Solden!


    Comentarii 10
    1. Avatarul lui tighyxu
      Prieten drag... o relatare frumoasa
      tighyxu
    1. Avatarul lui Posho
      Minunata relatare. Cu multumiri, Popika.
      Posho
    1. Avatarul lui mariusica
      E zona de joaca a Sabinei si a lui Gump. Excelent articol, felicitari
      mariusica
    1. Avatarul lui alexoffroad
      bai Popika era sa imi stea inima cand am vazut a doua poza din Day One - "Ce avion o fi avut Popika, asa, cu parasola, cu trapa???"

      ---------- Post added at 14:39 ---------- Previous post was at 14:34 ----------

      aaa, si cum de ai ratat ocazia sa incerci niste Kastle? ca Shogunul il stiai, doar...
      alexoffroad
    1. Avatarul lui bobu
      Minunat,suna si arata foarte bine!
      bobu
    1. Avatarul lui popika
      Citat Postat în original de alexoffroad Vezi post
      bai Popika era sa imi ste ainima cand am vazut a doua poza din Day One - "Ce avion o fi avut Popika, asa, cu parasola, cu trapa???"

      ---------- Post added at 14:39 ---------- Previous post was at 14:34 ----------


      aaa, si cum de ai ratat ocazia sa incerci niste Kastle? ca Shogunul il stiai, doar...
      Astazi este o zi insorita si cu siguranta voi incerca un Kastle...O sa iti povestesc diseara cum a fost, dar dupa ce ma intorc de la Aqua Dome :P

      ---------- Post added at 09:19 ---------- Previous post was at 09:16 ----------

      Citat Postat în original de mariusica Vezi post
      E zona de joaca a Sabinei si a lui Gump. Excelent articol, felicitari

      Pe Sab si Gump am incercat sa ii contactez acum doua saptamnani. Le-am lasat niste mesaje pe skype, dar nu am primit raspuns. Anyway, nu cred ca aveam cum sa ne vedem pentru ca eu sunt mereu pe fuga si ei muncesc in timpul saptamanii, dar acum ca mi-ai zis pe langa voi, o sa ma gandesc si la ei astazi in timpul schiului in a blue bird day!

      ---------- Post added at 09:21 ---------- Previous post was at 09:19 ----------

      Multumesc tuturor pentru atentia voastra si stay tunned! There's more to come!
      popika
    1. Avatarul lui grizzly_73
      prin ce agentie de turisma ai realizat excursia?multum
      grizzly_73
    1. Avatarul lui Herysh
      niiice, frumoasa povestea!
      Herysh
    1. Avatarul lui rares
      @grizzly73
      Excursia a fost oferita de biroul de turism al landului Bregenz impreuna cu biroul de turism al landului Oetztal. Excursii ca aceasta se pot book-ui direct de pe site-urile statiunilor.

      @popika
      Ce apres ski la Bregenz? Care e treaba pe acolo ?
      rares
    1. Avatarul lui popika
      Citat Postat în original de grizzly_73 Vezi post
      prin ce agentie de turisma ai realizat excursia?multum
      Vad ca ti-a raspuns Rares si este fix ceea ce urma sa iti spun si eu

      ---------- Post added at 11:55 ---------- Previous post was at 11:54 ----------

      Citat Postat în original de Herysh Vezi post
      niiice, frumoasa povestea!
      Multumesc pentru aprecieri! Poate gasca Skivirus va ajunge si pe acolo!

      ---------- Post added at 12:08 ---------- Previous post was at 11:55 ----------

      Citat Postat în original de rares Vezi post
      @grizzly73
      Excursia a fost oferita de biroul de turism al landului Bregenz impreuna cu biroul de turism al landului Oetztal. Excursii ca aceasta se pot book-ui direct de pe site-urile statiunilor.

      @popika
      Ce apres ski la Bregenz? Care e treaba pe acolo ?
      In Bregenzerwald nu sunt atat de multe variante de apres-ski precum in Solden sau St. Anton, Ischgl sau alte statiuni renumite. Bineinteles ca si acolo se gasesc localuri, puburi si baruri in care te poti distra maxim dupa o zi excelenta de schi. Cum povesteam si trip report, toate cabanele au afisat la intrare programul de activitati, partyuri, karaoke, in general apres-ski, ceea ce iti permite sa stabilesti ce vrei sa faci si cand sa faci acel lucru. Damulls - Mellau este ceva mai mare si are mai multe variante de baruri si puburi in care te poti retrage cu prietenii ca sa simti ca te-ai distrat o zi intrega la schi. Asta este unul din localurile cunoscute in zona pentru o atmosfera de apres-ski ca la carte:
      popika



SEO by vBSEO