Oarecum acelasi lucru se pare ca se intampla si la schi. Mai exact incepand din acest an, Federatia Internationala de Schi ( FIS ) a schimbat o parte dintre reglementarile pentru echipamentul de schi. Noile schimbari se regasesc la toate disciplinele in afara de slalom, unde lungimea si raza au fost marite:
- FIS GS masculin- 195 cm vs 185 cm si R - 35 m vs 27 m
- FIS GS feminin - 185 cm vs 175 cm si R - 30 m vs 23 m
Toata aceasta schimbare a fost demarata pe ascuns de FIS cu scopul de a reduce numarul de accidentari in timpul competitiilor si al antrenamentelor. Stiind ca aceste modificari nu vor fi bine primite de sportivi ( o alta schimbare a avut loc relativ recent, in 2009, cand lungimea si raza au fost marite - la fiecare modificare, sportivul trebuie sa isi adapteze stilul ), ei au avut initial o intalnire secreta cu producatorii de echipament. Propunerea a fost ca radiusul sa creasca de la 27 m la 40 m pentru GS masculin si de la 23 m la 35 m pentru GS feminin. Dupa mai multe discutii cu producatorii, FIS a anuntat oficial schimbarile, dar reactiile din partea sportivilor, antrenorilor si a celor implicati direct in industrie au fost negative.
Prima remarca a fost ca in urma acestei modificari, schiurile cu care se concureaza au ajuns foarte aproape de formele pe care le aveau acum 20 de ani, iar multi dintre sportivii care participa in Cupa Mondiala s-au declarat nemultumiti de modificare si unii chiar au protestat.
Ted Ligety: "Am trecut de la un radius de 27m la unul de 35m. Nu este un pas inainte pentru acest sport!"
Bode Miller: "De fiecare daca cand fac o modificare, mai facem un pas inapoi."
Cei doi sunt doar cativa din lista de 500 de semnatari care au solicitat renuntarea la noile modificari inca din primavara.
Chiar si in urma unor pozitii vehemente, FIS nu a renuntat complet la modificari. A acceptat totusi sa coboare nivelul stabilit initial pentru radius la 35 m pentru masculin si 27 m pentru feminin.
Toate aceste dezbateri au inceput din primavara si continua si acum. Parerile sunt impartite unii condamna FIS ca modificarile aduse vor face sportul si mai riscant, altii spun ca il vor face mai monoton si isi va pierde fanii. Cu toate acestea, eu unul tind sau iau partea FIS avand in vedere ca la baza acestor modificari a stat o intentie buna, cea de a reduce numarul de accidentari, si aceasta, la numeroasele sesizari ale sportivilor.
Solutia de a mari suprafata de rulare si radiusul a fost aleasa in urma unor studii efectuate de Universitatea din Salzburg, iar rezultatele sunt confirmate si de o cercetare ( pe care o voi reda mai jos ) a Universitatii din Oslo.
Articolul publicat in American Journal of Sport Medicine analizeaza o parte din accidentele care au avut loc in etapele de Cupa Mondiala in decursul a trei sezoane (2006-2009). Studiul s-a axat pe leziunile genunchiului si in special ale ligamentului incrucisat anterior ( ACL ) deoarece acestea sunt cele mai raspandite. Pe baza unor inregistrari video ale accidentelor, 10 experti au analizat, individual, cauzele producerii lor. S-au luat in consideratie tehnica schiorului, abordarea virajului, echipamentul, conditiile de schi, montarea traseului si alti factori.
Explic in continuare cateva secvente ce conduc la astfel de accidentari.
In figura de mai jos se observa cum schiorul iese dintr-un viraj cu greutatea pe partea din spate a schiului interior. Schiul exterior este descarcat si se agata cu varful in zapada, fortand genunchiul drept intr-o miscare de rotatie.
Figura urmatoare prezinta cum schioarea pierde controlul schiului stang. Schiul drept nu este incarcat corespunzator din cauza inclinarii prea accentuate in viraj. Neregularitatile partiei si pozitia defectuoasa fac schiul drept sa urmeaze o trasa gresita, care provoaca o rotire fortata a genunchiului.
In figura de mai jos, schiorul abordeaza gresit saritoarea. Centrul de greutate este in spate si nu amortizeaza aproape deloc. Aterizarea se face pe piciorul drept, care este intins. Socul suferit provoaca ruptura ligamentelor.
In urma examinarii minutioase a materialului video, expertii au ajuns la concluzia ca cei mai importanti factori pentru producerea accidentelor sunt stilul de schi (tehnica) si conditiile meteo, lucruri care nu pot fi controlate, reglementate. Echipamentul si el joaca un rol important si este singurul care poate fi controlat, iar FIS a venit cu reglementari pentru a il face mai putin agresiv.
Cu noile reglementari FIS, schiul va intra mai greu si va iesi mai usor din viraj, in schimb aderenta si stabilitatea in viraj nu vor fi afectate. In urma schimbarilor, se reduc sansele ca primele doua cazuri sa aiba loc. Schiul va declansa mai greu virajul. In cazul sariturilor, noua lungime va oferi mai multa suprafata de contact cu zapada si mai mult siguranta la aterizare.
Cum bine stim, orice modificare, pe langa avantaje, vine si cu dezavantaje. Crescand lungimea schiurilor, ele devin mai greu de manevrat, nu mai pot fi virate doar cu raza lor, deci trebuie aplicata o tehnica complexa de carving si derapare. Daca la carving miscarea era progresiva, la aceasta tehnica, miscarea este mai brusca, iar energia acumulata este mult mai mare si, gestionata gresit, poate avea rezultate negative.
Oricum, cel mai bine ne spun cum se simt chiar sportivii.
Cu toate acestea, multi sportivi spun ca genul acesta de schimbari vor face schiul monoton si toata lumea din industrie va avea de suferit.
Chiar in weekendul acesta a inceput Cupa Mondiala, cu etapa de la Solden. Tina Maze si Ted Ligety au ocupat primul loc la fete, respectiv baieti. Cursa nu a fost deloc monotona, ba din contra.
GS masculin, mansa 1
GS masculin, mansa 2
GS feminin, mansa 1
01.11.2012 18:42
01.11.2012 19:55
01.11.2012 22:09
01.11.2012 22:11
02.11.2012 16:33
02.11.2012 17:13
03.11.2012 23:01
04.11.2012 08:18
04.11.2012 21:40
04.11.2012 22:19
05.11.2012 13:44
05.11.2012 21:07
05.11.2012 22:59
06.11.2012 00:12
06.11.2012 21:22
06.11.2012 23:58
07.11.2012 16:26
07.11.2012 23:07
07.11.2012 23:10
10.01.2013 22:37
Mesaj vBulletin