Baietii, supravietuind cea mai taioasa zi din excursie
DragaRalu...
AMR 5, AMR 4, AMR 3, AMR 2, AMR 1... E ora 07:30, autocarul asteapta, Paul (booboo_sleep) si Gabor au ajuns in ziua care trebuie (n-au marturisit daca ne-au asteptat si in ziua precedenta, data de plecare stabilita initial), Oana intarzie putin ca sa pastreze traditia minigastii lor de a fi niste modesti nonconformisti in fata cutumelor punctualitatii. Dar e bine, suntem toti, sculele sunt toate, participantii ies la numar, speram ca n-am uitat nimic.
Dupa cel mai lung drum din istoria calatoriilor cu autocarul prin tara cu cele mai putine benzinarii (a se citi „toalete”) din lume si in incurajarile lui Alex (alexoffroad) „Bai, aici ninge ca la balamuc!”, iata-ne ajunsi in sfarsit la Bansko. Lavina asteapta tacuta, ca o mama iubitoare si intelegatoare, gasca pestrita, cu Alex si draguta Cristina la poarta. Urmeaza logistica... Cine cu cine? Care, unde? Fete, baieti, familie, gasca... Intr-un final, toata lumea isi primeste repartizarea intr-un apartament, porneste despachetarea, urmeaza plimbarile prin bucatariile altora si incepe febra asteptarii primei zile la zapada.
Cu distractia din Austria inca proaspata in minte, suntem pregatiti.

„Nu mai ajunge odata gondola asta?” Daca nu esti prea bine informat sau esti cu capul in nori, poti sa cobori la statia intermediara fara probleme. Principalul e sa fii iute de picior sa sari inapoi in cabina, cu un aer superior de „am vrut sa-mi intind putin picioarele”. Dar uite ca am ajuns la Bunderishka polyana! Partii in toate partile, lume, tribuna parasita a Cupei Mondiale... Tomba ni se dezvaluie falnica in toata splendoarea ei de partie neagra inghetata. Si cu ceva damburi. Horia a cunoscut-o mai intim, in timp ce incerca sa isi adune gandurile brutal ravasite de impactul pe care colosul l-a avut asupra muritorului venit sa isi masoare fortele cu el. Inca nu ne-am lamurit in ce directie a avut loc totusi impactul. Tomba ramasese destul de neimpresionata, asa cum ii sta bine unei zeite.
Bun... Ne regrupam, „Unde mergem?” „Pana-n varf!” Mintea mea de femeie cere cu ardoare o harta. Cu un zambet larg, un „Please!” si un „Thank you!”, fac rost de o harta. Regatul Tombei nu se lasa patruns asa usor, hartile sunt nestemate rare, date de sub tejghea, iar insolenta de a cere si a doua harta trebuie platita cu un zambet si mai larg si o privire blonda. Nici harta nu face lumina prea mare in mintile neinitiatilor, dar iti da un sentiment reconfortant de siguranta. „Sunt taina din buzunarul tau, cu mine la piept nu ti se poate intampla nimic rau.”
Incurajati, pornim spre varf, 2.600 de metri. Telescaunele Banderitza 1, Banderitza 2, zapada mare, innorat, „Lasa ca eu am harta magica!”, la vale! Impiedicaturi, tavaleli, balaceli in omat, confuzie, „Ce-mi place zapadaaaa!”, „Unde-s restul?”, „Pe unde mergem acum?”... (Noroc ca am casca sa-mi tina gandurile la un loc!) Harta magica imi insufla puteri de nebanuit si o dorinta arzatoare de a croseta eu cu manuta mea un motor cu reactie pentru placa cu cristale Swarovski ce se incapataneaza ca o piti imbufnata sa nu inainteze pe loc drept. Pana atunci, snowboard fond, sari ca iepurasul (ca om mare, arati destul de stupid), descalta-te, incalta-te, etc. „Ce-mi place zapada!”
Prima tura este intotdeauna cea mai grea
Veteranii ne duc sa ne prezinte centrul de operatiuni pe durata misiunii, restaurantul cu terasa Bla-Bla, la Shiligarnika. Am constatat cu stupoare ca centrul nostru de operatiuni era in acelasi timp loc de tortura pentru o forta malefica secreta, cu zece melodii in continuous airplay. Dar eram atat de incantati, ca nimic nu ne putea atinge sau strica buna dispozitie, nici Inna, nici Elena Gheorghe. Andrei Blaj ar fi fost invidios pe ohrwurm-urile pe care ni le-au oferit concetatenele noastre pe meleaguri straine.O mica parte din fetele noastre(la BlaBla)
Nici agasantele personaje de desene animate in costume ponosite ce te tot invitau la facut poze (pe bani) nu au reusit sa ne opreasca elanul. (Am folosit „invitau” in cel mai diplomatic si delicat mod posibil.)Acum ca facusem relativ cunostinta cu partiile, am pornit in explorare sub aripa ocrotitoarea a hartii fermecate. Si am ajuns la el... In acest loc atat de primitor, nu ma asteptam la ceva asa de rece si indiferent. Dar cred ca e inevitabil, asta e viata, rutina lasa urme urate. In nevinovatia noastra, am ales telescaunul Todorka. In timp ce alte telescaune te purtau zglobii si te lasau cu blandete sa le parasesti imbratisarea, Todorka, ca un bugetar plictisit, ne-a tarat pana sus, unde ne-a azvarlit cu dusmanie, intorcandu-ne rapid si fara regret spatele. Acum stiu ce simteau copiii spartani. Dar zapada a fost acolo sa ne primeasca cu bratele deschise, indiferent de pozitiile in care lumea alegea sa o intalneasca.
Unii s-au distrat pe partii, altii s-au „balaurit” prin padurile din jur, ziua a trecut pe nesimtite. Nu chiar pe nesimtite. Cu oarecare dureri si vanatai. Dar am decis sa pornim spre casa.
Cred ca Bansko ar trebui numit Taramul Fermecat. Dupa harta si Padurea Fermecata, a urmat Cabana Fermecata, pitita intr-o mica vale, pe partia ce ocolea gondola si te ducea pana in oras, inaccesibila snowboarderului modest fara bunavointa prietenilor schiori si binecuvantarea betelor lor. „Inaccesibila” suna dur... Blanda partie era de o candoare rara, lenesa ca leul satul in arsita savanei. Nici placa nu indraznea sa ii atinga inocenta cu canturile ei, limitandu-se la cele mai tandre si delicate mangaieri, frustrante pentru forta de frecare necesara sculei de alunecat pentru a-si purta pasagerul. Dar lucrurile care merita nu se obtin usor. Sudoarea vaslitului a fost ofranda adusa pentru a intra in acest loc magic si a-i cunoaste paturile calde si imbietoare si ambrozia: cartofii cu branza si carnatii bulgaresti. Am vizitat templul de mai multe ori de-a lungul sederii, fara ca locul sa isi piarda din taine si platind de fiecare data acelasi tribut de sudoare.
Roxana, Dand, Oana, Catalin, Andy, Noni, la biliard.
(Oh, Andy, bravule, cum ai inflacarat tu inimile plapande ale vestalelor templului! Dar asta e alt film.)Insotiti de ghidul Andy de la Oxo Ski and Snowboard School, temerarii, Popika, Alexoffroad, Dan (dand), Danutz (Thenutz), Stefan (CStefan), Horia (Horia.ancas), Liviu Ancas, Puiu (wolferl) si Catalin (dragacatalin), au pornit in explorari offpiste. Precum Scufita Verde, au vizitat Padurea Fermecata, Padurea cu Mustati si, foarte probabil, Padurea cu Ciuperci-De-alea-Bune, la cat erau de incantati. Il lasam pe Popika sa ne impartaseasca minunile vazute si experienta schiurilor Liberty si K2 testate. Domnule Popika, aveti legatura:
Multumesc DragaRalu! Cum bine va asteptati experientele offpiste au ramas in sarcina noastra. Pentru ca in prima zi de schi am fost binecuvantati cu zapada proaspata peste tot, ne-am incalzit bine bine sticksurile, urmand ca a doua zi sa ne organizam (Catalin, Danutz, Popika, Stefan si Dan, si apoi ni s-a alaturat si Puiu) impreuna cu Andy (ghidul si prietenul nostru) ca sa mergem in adevarata zona fermecata a statiunii: Magic Forest. O bucata de paradis al baietilor cu schiuri late (bineinteles ca Libery Genome, Double Helix, Helix, dar si K2 Obsethed si Coomback au fost cu noi) ne-a oferit senzatii tari, zapada proaspata si multa, lucruri care de mult nu le mai gasisem si toti ne-am intors la marea noastra gasca cu zambete tampe pe fata, dar nu eram singurii pentru ca se pare ca toata lumea s-a simtit bine alunecand la vale pe zapada, fie ca era pe partie sau in afara partiilor.
Miercuri nu a fost o zi mega-reusita, adica ninosoare, ceata si furtuna de zapada, a tinut inchis varful, iar noi am cautat zapada prin toti boschetii si paduricile delimitate de instalatii. Pai ce era sa facem daca partiile erau prea aglomerate?! De aceasta data randurile au fost intregite de Catalin si Ancas Brothers, respectiv Horia (omul cu tupeul la el) si Liviu (incepator incepator, dar de cand nene?! ca se tine bine omul pe placa) si ziua s-a dovedit a fi un bun antrenament pentru ceea ce urma sa vina.
Fiecare zi s-a inchieiat la cabana din padure unde ne opream inainte de a merge acasa.
La cabana super secreta din padure
Urmatoarea zi am avut parte de blue-bird-day ceea ce ne-a permis sa reluam experienta din ziua precedentam, dar fara Andy, am mers de capul nostru. Locurile le stiam ca nu eram prima data acolo, gasca era de incredere, echipati eram si in alerta tot timpul, asa ca ziua a fost epica. Linii si urme noi, zapada pana la brau, dropuri mici pe ici pe colo, vai si paduri... ce sa mai... am invadat tot, basca la un moment dat trupa s-a intersectat cu o trupa de nordici care cautau acelasi lucru ca si noi: zapada cat casa si senzatii tari.
Ultima zi de offpiste s-a desfasurat in Dobrinishte, o statiune mai mica, mai modesta, la 10km distanta de Bansko, unde am mers cu Andy intr-unul din microbuzele lui si am avut o zi ceva mai linistita, insa unde am avut placerea sa cunoastem locuri noi precum „fata cu perne” sau „padurea cu mustati” cunoscuta de locali si ca „Japanese Forest”. O zi perfecta mai ales ca era a patra zi de offpiste si semnele de oboseala erau din ce in ce mai prezente, dar asta nu ne-ar fi tinut acasa nici daca am mai fi tinut-o asa inca 5 zile.
Ultima zi de offpiste s-a desfasurat in Dobrinishte, o statiune mai mica, mai modesta, la 10km distanta de Bansko, unde am mers cu Andy intr-unul din microbuzele lui si am avut o zi ceva mai linistita, insa unde am avut placerea sa cunoastem locuri noi precum „fata cu perne” sau „padurea cu mustati” cunoscuta de locali si ca „Japanese Forest”. O zi perfecta mai ales ca era a patra zi de offpiste si semnele de oboseala erau din ce in ce mai prezente, dar asta nu ne-ar fi tinut acasa nici daca am mai fi tinut-o asa inca 5 zile.
Liviu, tocand zapada din Magic Forest
Lui Catalin ii placeee...
Tuturor le placeee...
Un mic hike catre liniile mai faine, in Dobrinishte
Horia. Extatic.
Zilele de schi au trecut una dupa alta, fara sa ne dam seama, mult prea repede, uneori innorate, alteori cu arsuri solare stil Zorro, dar perfecte, cu Bla-Bla mereu in centru. Ioana a avut grija sa imortalizeze partiile si participantii in cel mai artistic mod posibil si ii multumim pe aceasta cale.
Din pacate, si aici am fost urmati de ghinion, doua din colegele noastre alegandu-se cu accidentari. De Vio (mviorica) nu stiu ce sa spun, dar Oana cred ca a cazut fermecata de vreun boarder. Altfel nu se explica. Si mai cred ca si de data asta si-a luat cineva chilotii pe dos, doar ca nu a marturisit nimeni inca. Le uram fetelor insanatosire grabnica si speram ca traditia nefasta sa se incheie aici.
Serile au trecut si ele mult prea repede, cu plimbari, cu iesiri la masa, cu muzica si dansuri, cu paste castigatoare pregatite de Chef Dan si urmate de pastele lui Dragos (fastski) si Popika, cu biliard, cu napolitane flambate si vizionari ale filmarilor de peste zi.
Alexoffroad, Popika si Rares cu sprijinul lui Andy (dragul de el!) ne-au invitat intr-o seara la o masa cu mancaruri traditionale, constienti probabil ca ne salveaza de la noi cautari de restaurante, cu finaluri incerte. Ne-au fost puse la dispozitie doua microbuze si ne-au purtat prin labirintul numit Bansko pana la o casa ascunsa pe o straduta, unde ne astepta un fel de restaurant intim si foarte placut, nu traficanti de organe, asa cum ne-am temut. Povestile s-au intetit, voia buna, la fel, mancarea delicioasa nu a avut nicio sansa in fata atacului sustinut.
Dl. Lotzi si Larisa
Popika - "... si am prins un peste, uite atat era de mare..."
Cand te distrezi, timpul zboara, iar incursiunea in Taramul Fermecat Bansko se apropia din pacate de sfarsit. Partiile ma tineau parca de picioare si nu voiau sa ma lase sa plec, doar vantul ne impingea spre casa. La propriu.Oricat m-am incapatanat sa mai raman pe partie si sa nu las ziua sa se sfarseasca, vantul napraznic si teama de a nu-mi da obstescul sfarsit pe partia Leului Lenes m-au impins spre una din ultimele gondole. Cu durere in suflet... Ajung la Lavina si constat aceeasi tristete si la colegii mei. Inseamna ca ne-am simtit bine.
Desi franti de oboseala, seara se prelungeste mult mai mult ca de obicei. Pur si simplu nu voiam sa lasam excursia sa se termine.
Intrebari?
Si vine dimineata plecarii... . Doar piscurile biciuite de vant ne mai usureaza despartirea, dar tot e greu. Cu inimile stranse pornim pe lungul drum spre casa, tot cu gandul pe partii si cu promisiuni sa revenim cat mai curand. Importatorul K2, prin reprezentantii sai Lotzi si Dumbravica, ne fac o surpriza, sa ne mai aline sufletele cazute deja in depresie dupa zapada: o tombola cu produse sport, atat pentru cei care au testat schiurile K2, cat si pentru cei care nu au avut ocazia sau incaltamintea potrivita. Astfel ne-am bucurat de tricouri, sosete, buff-uri si stickere. Multumim!-Va multumim ca ne sunteti alaturi! Voi si dorinta voastra de a forma un grup au facut posibila aceasta excursie.-
Ne-am simtit bine, ne-am facut prieteni, ne-am dat dupa pofta inimii, am invatat lucruri noi si mai vrem! „Ce-mi place zapada!Da Doamne sa mergem si la anu'!
Multumim Raluca pentru povestirea de la Bansko. Speram ca si alti skivirusati iti vor urma exemplul si vor povesti experientele petrecute impreuna in iesirile la zapada.
12.03.2012 22:38
12.03.2012 23:09
12.03.2012 23:29
12.03.2012 23:31
12.03.2012 23:37
13.03.2012 10:01
13.03.2012 10:04
13.03.2012 10:54
13.03.2012 12:06
13.03.2012 20:34
13.03.2012 20:49
13.03.2012 21:04
13.03.2012 21:18
13.03.2012 21:49
13.03.2012 22:28
14.03.2012 10:37
14.03.2012 16:04
14.03.2012 17:03
14.03.2012 17:41
14.03.2012 18:38
Mesaj vBulletin