Ce ne place zapada! Cum a fost la Bansko in 2012

Ne-am intors de la Bansko! Asa cum in Austria nimeni nu putea prevesti ce avea sa se intample acolo, nici pentru Bansko nu s-a gandit nimeni la supriza pe care zeii zapezii ne-au pregatit-o. Urma sa avem parte de o noua experienta de neuitata cu gasca la schi. Obisnuiam sa povestim de-a fir a par ceea ce am trait in excursiile si iesirile noastre (adica ale marii gasti Skivirus) si ne-am dorit din tot sufletul ca experientele petrecute impreuna sa va ofere amintiri placute incat sa puneti mana pe condei si sa povestiti si voi. Iata ca Raluca (DragaRalu) nu a zabovit prea mult si vrea sa ne povesteasca.

---

DragaRalu...
AMR 5, AMR 4, AMR 3, AMR 2, AMR 1... E ora 07:30, autocarul asteapta, Paul (booboo_sleep) si Gabor au ajuns in ziua care trebuie (n-au marturisit daca ne-au asteptat si in ziua precedenta, data de plecare stabilita initial), Oana intarzie putin ca sa pastreze traditia minigastii lor de a fi niste modesti nonconformisti in fata cutumelor punctualitatii. Dar e bine, suntem toti, sculele sunt toate, participantii ies la numar, speram ca n-am uitat nimic.

Dupa cel mai lung drum din istoria calatoriilor cu autocarul prin tara cu cele mai putine benzinarii (a se citi „toalete”) din lume si in incurajarile lui Alex (alexoffroad) „Bai, aici ninge ca la balamuc!”, iata-ne ajunsi in sfarsit la Bansko. Lavina asteapta tacuta, ca o mama iubitoare si intelegatoare, gasca pestrita, cu Alex si draguta Cristina la poarta. Urmeaza logistica... Cine cu cine? Care, unde? Fete, baieti, familie, gasca... Intr-un final, toata lumea isi primeste repartizarea intr-un apartament, porneste despachetarea, urmeaza plimbarile prin bucatariile altora si incepe febra asteptarii primei zile la zapada.
Cu distractia din Austria inca proaspata in minte, suntem pregatiti.
Zapada... este! Partii... avem! Chef de dat... din plin! Ninsoare de incurajare... da! Cum sa mai ai chef de somn cand stii ce te asteapta a doua zi? Infometati si multumiti ca totul e asa cum trebuie, ne lasam condusi de Alex spre unul din restaurantele testate de el, Flower Power (Stone Flower pe numele sau real, dar banal), raiul fumatorilor – unul dintre putinele restaurante unde aveai voie sa fumezi la masa, nu ca un proscris, la usa. Nici mancarea, nici prezentarea nu au dezamagit, iar zapada continua sa cada. Si vine dimineata... Dimineata devreme... Adunarea in hol, adunarea in camera cu echipamentul, adunarea la gondola, skipassuri, un pic de coada (noroc ca merge repede), niste stretching pe drum, ca unii suntem prea smecheri pentru incalzire )

„Nu mai ajunge odata gondola asta?” Daca nu esti prea bine informat sau esti cu capul in nori, poti sa cobori la statia intermediara fara probleme. Principalul e sa fii iute de picior sa sari inapoi in cabina, cu un aer superior de „am vrut sa-mi intind putin picioarele”. Dar uite ca am ajuns la Bunderishka polyana! Partii in toate partile, lume, tribuna parasita a Cupei Mondiale... Tomba ni se dezvaluie falnica in toata splendoarea ei de partie neagra inghetata. Si cu ceva damburi. Horia a cunoscut-o mai intim, in timp ce incerca sa isi adune gandurile brutal ravasite de impactul pe care colosul l-a avut asupra muritorului venit sa isi masoare fortele cu el. Inca nu ne-am lamurit in ce directie a avut loc totusi impactul. Tomba ramasese destul de neimpresionata, asa cum ii sta bine unei zeite.
Bun... Ne regrupam, „Unde mergem?” „Pana-n varf!” Mintea mea de femeie cere cu ardoare o harta. Cu un zambet larg, un „Please!” si un „Thank you!”, fac rost de o harta. Regatul Tombei nu se lasa patruns asa usor, hartile sunt nestemate rare, date de sub tejghea, iar insolenta de a cere si a doua harta trebuie platita cu un zambet si mai larg si o privire blonda. Nici harta nu face lumina prea mare in mintile neinitiatilor, dar iti da un sentiment reconfortant de siguranta. „Sunt taina din buzunarul tau, cu mine la piept nu ti se poate intampla nimic rau.”

Incurajati, pornim spre varf, 2.600 de metri. Telescaunele Banderitza 1, Banderitza 2, zapada mare, innorat, „Lasa ca eu am harta magica!”, la vale! Impiedicaturi, tavaleli, balaceli in omat, confuzie, „Ce-mi place zapadaaaa!”, „Unde-s restul?”, „Pe unde mergem acum?”... (Noroc ca am casca sa-mi tina gandurile la un loc!) Harta magica imi insufla puteri de nebanuit si o dorinta arzatoare de a croseta eu cu manuta mea un motor cu reactie pentru placa cu cristale Swarovski ce se incapataneaza ca o piti imbufnata sa nu inainteze pe loc drept. Pana atunci, snowboard fond, sari ca iepurasul (ca om mare, arati destul de stupid), descalta-te, incalta-te, etc. „Ce-mi place zapada!”
Veteranii ne duc sa ne prezinte centrul de operatiuni pe durata misiunii, restaurantul cu terasa Bla-Bla, la Shiligarnika. Am constatat cu stupoare ca centrul nostru de operatiuni era in acelasi timp loc de tortura pentru o forta malefica secreta, cu zece melodii in continuous airplay. Dar eram atat de incantati, ca nimic nu ne putea atinge sau strica buna dispozitie, nici Inna, nici Elena Gheorghe. Andrei Blaj ar fi fost invidios pe ohrwurm-urile pe care ni le-au oferit concetatenele noastre pe meleaguri straine.
Nici agasantele personaje de desene animate in costume ponosite ce te tot invitau la facut poze (pe bani) nu au reusit sa ne opreasca elanul. (Am folosit „invitau” in cel mai diplomatic si delicat mod posibil.)

Acum ca facusem relativ cunostinta cu partiile, am pornit in explorare sub aripa ocrotitoarea a hartii fermecate. Si am ajuns la el... In acest loc atat de primitor, nu ma asteptam la ceva asa de rece si indiferent. Dar cred ca e inevitabil, asta e viata, rutina lasa urme urate. In nevinovatia noastra, am ales telescaunul Todorka. In timp ce alte telescaune te purtau zglobii si te lasau cu blandete sa le parasesti imbratisarea, Todorka, ca un bugetar plictisit, ne-a tarat pana sus, unde ne-a azvarlit cu dusmanie, intorcandu-ne rapid si fara regret spatele. Acum stiu ce simteau copiii spartani. Dar zapada a fost acolo sa ne primeasca cu bratele deschise, indiferent de pozitiile in care lumea alegea sa o intalneasca.
Unii s-au distrat pe partii, altii s-au „balaurit” prin padurile din jur, ziua a trecut pe nesimtite. Nu chiar pe nesimtite. Cu oarecare dureri si vanatai. Dar am decis sa pornim spre casa.

Cred ca Bansko ar trebui numit Taramul Fermecat. Dupa harta si Padurea Fermecata, a urmat Cabana Fermecata, pitita intr-o mica vale, pe partia ce ocolea gondola si te ducea pana in oras, inaccesibila snowboarderului modest fara bunavointa prietenilor schiori si binecuvantarea betelor lor. „Inaccesibila” suna dur... Blanda partie era de o candoare rara, lenesa ca leul satul in arsita savanei. Nici placa nu indraznea sa ii atinga inocenta cu canturile ei, limitandu-se la cele mai tandre si delicate mangaieri, frustrante pentru forta de frecare necesara sculei de alunecat pentru a-si purta pasagerul. Dar lucrurile care merita nu se obtin usor. Sudoarea vaslitului a fost ofranda adusa pentru a intra in acest loc magic si a-i cunoaste paturile calde si imbietoare si ambrozia: cartofii cu branza si carnatii bulgaresti. Am vizitat templul de mai multe ori de-a lungul sederii, fara ca locul sa isi piarda din taine si platind de fiecare data acelasi tribut de sudoare.

(Oh, Andy, bravule, cum ai inflacarat tu inimile plapande ale vestalelor templului! Dar asta e alt film.)
Insotiti de ghidul Andy de la Oxo Ski and Snowboard School, temerarii, Popika, Alexoffroad, Dan (dand), Danutz (Thenutz), Stefan (CStefan), Horia (Horia.ancas), Liviu Ancas, Puiu (wolferl) si Catalin (dragacatalin), au pornit in explorari offpiste. Precum Scufita Verde, au vizitat Padurea Fermecata, Padurea cu Mustati si, foarte probabil, Padurea cu Ciuperci-De-alea-Bune, la cat erau de incantati. Il lasam pe Popika sa ne impartaseasca minunile vazute si experienta schiurilor Liberty si K2 testate. Domnule Popika, aveti legatura:





Zilele de schi au trecut una dupa alta, fara sa ne dam seama, mult prea repede, uneori innorate, alteori cu arsuri solare stil Zorro, dar perfecte, cu Bla-Bla mereu in centru. Ioana a avut grija sa imortalizeze partiile si participantii in cel mai artistic mod posibil si ii multumim pe aceasta cale.

Din pacate, si aici am fost urmati de ghinion, doua din colegele noastre alegandu-se cu accidentari. De Vio (mviorica) nu stiu ce sa spun, dar Oana cred ca a cazut fermecata de vreun boarder. Altfel nu se explica. Si mai cred ca si de data asta si-a luat cineva chilotii pe dos, doar ca nu a marturisit nimeni inca. Le uram fetelor insanatosire grabnica si speram ca traditia nefasta sa se incheie aici.

Serile au trecut si ele mult prea repede, cu plimbari, cu iesiri la masa, cu muzica si dansuri, cu paste castigatoare pregatite de Chef Dan si urmate de pastele lui Dragos (fastski) si Popika, cu biliard, cu napolitane flambate si vizionari ale filmarilor de peste zi.

Alexoffroad, Popika si Rares cu sprijinul lui Andy (dragul de el!) ne-au invitat intr-o seara la o masa cu mancaruri traditionale, constienti probabil ca ne salveaza de la noi cautari de restaurante, cu finaluri incerte. Ne-au fost puse la dispozitie doua microbuze si ne-au purtat prin labirintul numit Bansko pana la o casa ascunsa pe o straduta, unde ne astepta un fel de restaurant intim si foarte placut, nu traficanti de organe, asa cum ne-am temut. Povestile s-au intetit, voia buna, la fel, mancarea delicioasa nu a avut nicio sansa in fata atacului sustinut.
Cand te distrezi, timpul zboara, iar incursiunea in Taramul Fermecat Bansko se apropia din pacate de sfarsit. Partiile ma tineau parca de picioare si nu voiau sa ma lase sa plec, doar vantul ne impingea spre casa. La propriu.

Oricat m-am incapatanat sa mai raman pe partie si sa nu las ziua sa se sfarseasca, vantul napraznic si teama de a nu-mi da obstescul sfarsit pe partia Leului Lenes m-au impins spre una din ultimele gondole. Cu durere in suflet... Ajung la Lavina si constat aceeasi tristete si la colegii mei. Inseamna ca ne-am simtit bine.
Desi franti de oboseala, seara se prelungeste mult mai mult ca de obicei. Pur si simplu nu voiam sa lasam excursia sa se termine.
Si vine dimineata plecarii... . Doar piscurile biciuite de vant ne mai usureaza despartirea, dar tot e greu. Cu inimile stranse pornim pe lungul drum spre casa, tot cu gandul pe partii si cu promisiuni sa revenim cat mai curand. Importatorul K2, prin reprezentantii sai Lotzi si Dumbravica, ne fac o surpriza, sa ne mai aline sufletele cazute deja in depresie dupa zapada: o tombola cu produse sport, atat pentru cei care au testat schiurile K2, cat si pentru cei care nu au avut ocazia sau incaltamintea potrivita. Astfel ne-am bucurat de tricouri, sosete, buff-uri si stickere. Multumim!
Ne-am simtit bine, ne-am facut prieteni, ne-am dat dupa pofta inimii, am invatat lucruri noi si mai vrem! „Ce-mi place zapada!
Da Doamne sa mergem si la anu'!

---

Multumim Raluca pentru povestirea de la Bansko. Speram ca si alti skivirusati iti vor urma exemplul si vor povesti experientele petrecute impreuna in iesirile la zapada.