• Superski in Carpati

    Pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), MDRT va investi 65 de milioane de euro în refacerea sau construcția infrastructurii necesare în Valea Prahovei, Brașov și Poiana Brașov

    "Superschi în Carpați", proiectul fostului ministru pesedist Dan Matei Agathon, reactualizat cu ocazia FOTE 2013, programate în februarie 2013 - asta le pregătește România turiștilor care se vor lăsa convinși de campania publicitară inițiată de Elena Udrea să-și petreacă vacanțele în "Grădina Carpaților".

    "Dom'le, master-planul ăla al lui Agathon, , era foarte bun, să fim cinstiți, ar fi fost păcat să nu-l folosim", argumentează edilul pedelist al Brașovului, George Scripcaru, resuscitarea proiectului pesedist de dezvoltare a infrastructurii de turism montan. "Da, dar dacă nu era FOTE, tot degeaba, pe criza asta nu pupam noi nici un sfanț pentru investiții", îl "nuanțează" colegul său de partid și de funcție de la Bușteni, Emanoil Savin. "De-asta am și vrut să facem FOTE, că altfel nu ni s-ar fi alocat nici un ban", îi ține isonul și liberalul Vlad Oprea, edilul din Sinaia.



     Investiții de 65 de milioane de euro
    Organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European, ale cărui întreceri vor fi găzduite de stațiunile de pe Valea Prahovei - Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal - plus Brașov și Poiana Brașov, costă România 65 de milioane de euro numai pentru investițiile în realizarea infrastructurii necesare unei asemenea competiții. Acestea au la bază un proiect de dezvoltare integrată a infrastructurii turistice montane din zona Predeal - Poiana Brașov - Râșnov, realizat acum trei ani de o firmă austriacă de specialitate, Klenkhard&Partner Consulting și repus pe tapet pentru FOTE 2013, după ce fusese abandonat din lipsă de fonduri.

    Poiana ia partea leului

    Din cele 65 de milioane de euro alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru aducerea la un nivel cât de cât onorabil a infrastructurii de sporturi de iarnă și agrement din stațiunile montane gazde ale FOTE 2013, partea leului a revenit Primăriei Brașov: aproape 40 de milioane de euro. "La Brașov avem întrecerile de patinaj artistic, short-track (patinaj viteză pe circuit redus, n.n.) și hochei pe gheață, plus ceremoniile de deschidere și închidere a festivalului, iar Poiana Brașov este rezervă pentru probele de schi alpin. Așa că trebuie să avem două patinoare artificiale acoperite, unul de concurs, cu 2500 de locuri, care e dat deja în folosință de un an de zile, celălalt de antrenament, cu 500 de locuri, care urmează să fie făcut anul viitor. Iar în Poiană trebuie să realizăm reabilitarea și extinderea domeniului schiabil, a rețelei de transport pe cablu, a instalațiilor de înzăpezire artificială și a celor de iluminare nocturnă a pârtiilor, plus lacul de acumulare din zona platoului Ruia, care costă 28 de milioane de euro, fărăTVA", justifică primarul Scripcaru.

    Cum va arăta Poiana Brașov

    "Lucrările din Poiană or să înceapă anul viitor, deocamdată am făcut doar delimitarea și decopertarea terenului pentru lac. La primăvară începem în forță toate lucrările, care trebuie să fie gata până în toamna lui 2012, cel mai târziu", mai adaugă edilul, schițând apoi și "imaginea finală" a stațiunii, la terminarea investițiilor:
    69,5 hectare suplimentare de teren "mobilizate" pentru lărgirea și reabilitarea pârtiilor existente, în lungime totală de 13,8 km;
     5,3 km de pârtii noi, cu o suprafață totală de alte 10 hectare;
    un lac artificial la 1500 de metri altitudine, cu o suprafață de 2,8 hectare și o capacitate de 150000 de metri cubi, "pe care vara l-am putea folosi și pentru ceva agrement";
    16 kilometri de conducte de apă, 236 de lăncii, 46 de tunuri cu elice și 9 instalații hibride pentru înzăpezirea artificială;
     instalații de nocturnă pe majoritatea pârtiilor; două instalații noi de transport pe cablu, de 1100, respectiv 820 de metri lungime și o capacitate totală de 5000 de persoane pe oră;
    sistem de supraveghere video pentru toate pârtiile și instalațiile de transport pe cablu, conectat la un cablu subteran din fibră optică;
     cinci utilaje noi pentru bătătorit zăpada de pe pârtii;
     o parcare subterană/supraterană de 2000 de locuri în Poiana Mică.

    Sarituri la Rasnov

     Noi baze de biatlon de la marginea orașului, construite la cele mai ridicat standarde internaționale: numai un milion de euro pentru pârtia de 2,5 kilometri de asfalt "oglindă", de 6-10 metri lățime, ce șerpuiește prin pădure, circuitul de penalizare de 150 de metri lungime și poligonul cu 32 linii de tragere, pe care sportivii se pot pregăti și pot concura nonstop, indiferent de anotimp.
    Cu toate acestea, la FOTE 2013 Râșnovul nu va găzdui concursul de biatlon - care va avea loc la Predeal - ci proba de sărituri cu schiurile de pe trambulina de 90 de metri, cea mai mare din România, amplasată lângă cele trei "surate" mai mici, de 15, 35 și 65 de metri, aflate în curs de finalizare în vecinătatea bazei de biatlon, grație finanțării de 6 milioane de uro asigurate de concernul petrolier OMV în virtutea parteneriatului său cu Federația Română de Schi - Biatlon.
    Cu tot cu "anexe" - telescaun, instalație de iluminat, parcare, drum de acces - trambulina K 90 va costa aproape 6 milioane de euro, bani pe care primarul Veștea îi tot așteaptă de la ministerul condus de Elena Udrea, "că din bugetul local nu mai am de unde scoate".

    La Sinaia

    Sunt mult mai puține motive de entuziasm: pentru lucrările la noul telescaun de 1,6 km și cele două piste de schi de câte 2 km amplasate de-a lungul acestuia în Valea Soarelui, MDRT-ul condus de Elena Udrea are restanțe de plată de 2,2 milioane de euro, adică aproape jumătate din costul total de 5 milioane de euro. În plus, mai așteaptă alte 6 milioane de euro pentru noul sistem de înzăpezire artificială a tuturor pârtiilor din stațiune, cu un lac artificial de acumulare de 50000 de metri cubi în Valea Soarelui și 40 de tunuri mobile de zăpadă, care va începe să fie "pus în operă" anul viitor, și încă un milion de euro pentru cele două teleschiuri noi din Valea Soarelui, la care lucrările vor începe tot în 2011. "Până una, alta ne descurcăm cum putem cu resursele proprii: 300000 de euro pentru pârtia de începători, de 150 de metri lungime, de la baza telegondolei spre Cota 1400, dotată cu tunuri de zăpadă artificială și nocturnă, care va fi inaugurată peste două săptămâni, plus încă 100000 de euro pentru lărgirea cu 2,3 hectare a pârtiei de la piciorul telegondolei la Cota 1400", trage linie primarul Oprea.

    La Busteni

    "Șapte milioane jumate de euro pentru baza de schi fond, cu trei drumuri de acces și parcare de 300 de locuri, care trebuia s-o facem la Gura Diham, da' o s-o mutăm pe domeniul Cantacuzino, unde am reușit să-i convingem pe proprietari să ne vândă 25 hectare de teren pe un preț simbolic de 10 lei. Pentru că pe la Gura Diham o să facem o șosea de vreo 20 de kilometri ce va lega Bușteniul de Râșnov și Bran, care sperăm să fie gata până la sfârșitul lui 2013. Plus încă un milion jumate de euro pentru pârtia de snowboard Kalinderu doi, lungă de un kilometru și aproape gata lângă Kalinderu unu, care iarna viitoare va avea și o instalație de nocturnă de o jumate de milion de euro. Plus un alt milion de euro pentru zona de agrement de la baza pârtiilor Kalinderu, unde la estacada de cățărări pe gheață, unică în lume, făcută anul trecut, am adăugat un tobogan, o pistă de schi sintetică și una de tubbing, pe care le inaugurăm luna viitoare." "În felul ăsta, Bușteniul va avea, după FOTE, 14 kilometri de pârtii de nivel internațional, față de numai 3 kilometri acum, pe care se va putea schia tot timpul anului!", concluzionează fericit primarul Savin. "Păi da, anul trecut am primit cam 2,2 milioane de euro pentru plata lucrărilor, iar pe anul ăsta avem bani să mai plătim lucrări de încă aproape un milion de euro. Așa că suntem aproape la final cu investițiile de pe noastră: lărgirea și reamenajarea celor cinci pârtii existente și refacerea cap-coadă, la standarde FIS, a pârtiei Subteleferic, pentru proba de slalom super-uriaș; instalație nouă de înzăpezire artificială cu 8 tunuri fixe și 10 mobile, care va fi terminată anul viitor; baza de biatlon de pe Valea Râșnoavei refăcută de la zero, cu două piste de 2,5 kilometri lungime fiecare, una pentru zăpadă și una asfaltată, pentru schi pe role, cu poligon de tir cu 30 de posturi de tragere", îi ține isonul și edilul din Predeal.

    mai multe informatii aici : http://www.gandul.info/news/cum-vor-...e-foto-7736514


    Comentarii 14
    1. Avatarul lui putzu
      and this is?
      putzu
    1. Avatarul lui rares
      care this ?
      rares
    1. Avatarul lui meser
      meser
    1. Avatarul lui putzu
      glumeste si eu cu tine ) ca nu aparea nici un articol, doar titlu si de asta am zis "and this is?
      putzu
    1. Avatarul lui berilla
      Suna bine ce scrie aici.Mai ramane sa vedem si daca se materializeza
      berilla
    1. Avatarul lui caesar
      Voi chiar mai credeti in Mos Craciun?
      caesar
    1. Avatarul lui kalindor
      Astia, edilii astia, alesii locului au creier? La Poaiana pe ce schiezi? Pe noroi? La Busteni pe ce? Pai daca ninge cat tine zapada? Numai pe Platoul Bucegilor se putea face ceva. La 2000 metri mai mergea. Pe platou era la limita. Cu suprafata pe care o au Bucegii abia atrage ceva precipitatii. Bine, mai trebuia si o biserica sa ne rugam pt. zapada.
      Dar asa, bani aruncati ca pe vremea lui Ceasca de niste paparude promovati de partid.
      Se puteau face partii de la Sinaia la Busteni, dar pe platou. Si spre Pestera si in jurul telecabinei de langa Pestera.
      Unde se cred EDILII neamului? In Dolomiti? Ca parca nici acolo nu mai este asa frig. 3 luni tine zapada acolo. Dar, cu toate ca nu sunt inaltimi mari fata de alte locatii din Alpi, acolo este zona cea mai friguroasa. Si Alpii au suprafata... Atrag precipitatii, dar si cei de aici stau crispati cand se apropie iarna si trebuie sa ninga si au si biserici unde sa se roage.
      Cica Ceasca a bagat bani in Poiana si a fost un fiasco. NU S-AU INVATAT MINTE?
      kalindor
    1. Avatarul lui Putyu
      doamne ajuta!!!
      amin!
      Putyu
    1. Avatarul lui malutzu
      De unde 3 km la Busteni?Au inmultit lungimea partiei cu greutatea primarului?!
      malutzu
    1. Avatarul lui Mal
      @malutzu: Aia 3 kilometri vin din 3 ture pe partia aia lunga de la Kalinderu, asta n-ai inteles tu. Ele se efectueaza asa: urcare-coborare-urcare. Apoi stai sa te odihnesti fericit cat de lung e drumul pana in varful partiei.

      Nu stiu de ce dar primarii astia poarta toti numele mamei lor si niciunul numele real al tatalui lor, Petre Ispirescu.
      Mal
    1. Avatarul lui mariusica
      @Mal, asa e . Daca bei 5 beri ai senzatia ca te-ai dat 50 de km
      mariusica
    1. Avatarul lui thor_txx
      mai bine faceau ceva de la vidraru in sus spre Balea, ca acolo frig este destul iar apa au ditai baraju la dispozitie. Dar nu , ca noi trebuie sa dezvoltam valea prahovei sa aiba cocalarii unde sa-si expuna toapele.
      thor_txx
    1. Avatarul lui omurau
      hahahaha

      si tot atunci o sa fie gata si autostrada bucuresti-brasov.
      omurau
    1. Avatarul lui szekler
      @malutzu: la noi 3 km de partie se calculeaza astfel. O partie de 850 m, se rotunjeste pana la 900, asta vin in jur de 1 km, la care se adauga lungime cablului. Desigur, de 2 ori, ca se intoarce. Si asa rezultatul este de 3 km.
      La modul mai serios. Astea sunt vorbe de campanie anticipata. Daca se face macar jumatate as fi fericit.
      Dar sa vad 14 km de partii functionabile tot anul la Busteni. E ca faza cu Geoana presedinte, in cele mai lungi vise
      szekler

  • Reclama



SEO by vBSEO